O glumă de campanie electorală: se întâlnește mutul cu surdul  

Campania electorală de la alegerile parlamentare nu are niciun fel de legătură cu democrația. Nu există niciun fel de legătură între candidați și alegători. Nici candidații, nici alegătorii nu au ocazia să se întâlnescă. Există doar promovarea online sau dezbaterile la televizor.

Sau mai rău, materialele de promovare, în care candidații pot să își exerseze cât vor talentul oratoric sau cititul de pe foaie sau înșiratul la promisiuni pe bandă rulantă sau minciuni, cum li se mai spune. Alegătorii se mai trezesc și cu pliante electorale împărțite de indivizi despre care nu se știe dacă au purtat sau nu mănuși. Cine pune mâna pe așa ceva și este sigur că nu poate să pățească una alta, în era coronavirusului?

Pare mai degrabă o glumă de campanie electorală și nu se știe cine își va mai propune să mai iasă din casă pe 6 decembrie, dacă pe la televizor se spune să stăm acasă și să ieșim doar la muncă, la spital, la farmacie sau dacă avem de făcut lucruri cu adevărat importante. Ar fi alegerile o chestie importantă de făcut pe 6 decembrie? Mai importantă decât sănătatea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com