Noua ofertă a CEO: Creştere de 700 de lei brut pentru fiecare muncitor

Administraţia Complexului Energetic Oltenia a mai plusat la negocierile de la sediul companiei, purtate cu sindicatele. Astfel, s-a ajuns la o creştere de 700 de lei brut pentru muncitori, 500 pentru conducătorii de formaţii de lucru şi 400 pentru şefii de sector. Discuţia este ca sumele să fie incluse în salariu şi nu acordate sub formă de adaos.

Negocierile au debutat marţi la ora 20,30, iar înainte de ora 06,00 încă aveau loc negocieri. Dacă părţile se înţeleg, poate fi semnat şi un act adiţional la contractul colectiv de muncă. Documentul va include şi acordarea de vouchere de vacanţă de la 1 mai. Concluziile negocierilor vor fi prezentate protestatarilor, în cariere. Potrivit legii, actul adiţional va trebui să fie înregistrat la ITM, dacă va fi semnat, iar de a doua zi poate produce efecte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com