Nepotisme şi promovări politice la CEO. Listă deschisă

Oricât s-ar strădui sindicatele şi administraţia de la Complexul Energetic Oltenia să vorbescă despre curăţenie în companie, despre eliminarea nepotismelor şi a pilelor politice, acest lucru va fi extrem de greu de realizat. În continuare persistă grupurile de interese, în ciuda sosirii în societate a unui personaj independent de zona locală, Sorin Boza. Au fost câteva luni de acomodare şi, ulterior, prin biroul lui Boza au început să circule politicieni locali, precum la Mecca. Este vorba de Florin Cârciumaru, Dian Popescu, Scarlat Iriza şi alţii. Doar ministrul Energiei, Toma Petcu, este de la ALDE.

PSD şi ALDE, supremaţie

Cosmin Gagiu, despre care se spune că ar fi reprezentant al ALDE Dolj, a forţat intrarea în companie şi a reuşit. A fost una pe criterii politice, deşi oficial se  vorbeşte de atragerea unui specialist în comunicare, menit să îi dea o mână de ajutor lui Sorin Boza să promoveze compania. Cum o face s-a văzut prin şourile matinale de la TVR Craiova. Doar la prima vedere răsar în companie exemple de nepotisle şi pile politice, iar lista rămâne deschisă. Iată câteva exemple: Gheorghe Dobriţanu, directorul Direcţiei Miniere, are fiul, pe Cosmin Dobriţanu, angajat pe un post de şef birou tehnic. De asemenea, Ciprian Nacu este şef birou energetic şi preşedinte al PSD Rovinari. De asemenea, Marian Horcea – şef serviciu financiar la Complexul Energetic Oltenia, este mama preşedintelui ALDE Băleşti şi consilier local. Daniel Antonie, membru al Directoratului CEO, a fost consilier judeţean ales pe listele PSD. Lista rămâne deschisă.

Andrei Pavel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com