Motrean reţinut pentru violenţă în familie. Şi-a agresat soţia.

La data de 7 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi de o femeie de 47 de ani, din localitate, cu privire  la faptul că în timp ce se afla la domiciliu a fost agresată fizic de soțul ei de 47 de ani. Persoana vătămată a fost prezentată la SML Gorj în vederea examinării, fiindu-i emis un certificat medico-legal pentru 4-5 zile îngrijiri medicale, iar ulterior condusă la Centrul Rezidenţial pentru Protecţia Victimelor Violenţei în Familie Motru.

În urma continuării cercetărilor s-a dispus măsura reţinerii bărbatului pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri legale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com