Miroase a blat la concursul pentru desemnarea managerului la Spitalul Județean

Trei persoane și-au depus dosarele pentru a participa la concursul în urma căruia va fi selectat managerul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu. Este vorba de persoane care au legătură cu managementul unităților medicale. Cei trei sunt: Tiberiu Tătaru, fostul manager al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, Dumitru Vienescu, actualul manager interimar, și Emil Grigore, managerul Spitalului Orășenesc din Novaci. Concursul este organizat de către Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență din Târgu Jiu, structură controlată de către Consiliul Județean Gorj. Șefii CJ Gorj vor dori în fruntea unității medicale un manager care să le fie apropiat din toate punctele de vedere, inclusiv politic. Persoana care corespunde cel mai bine din acest punct de vedere este social-democratul Tiberiu Tătaru. Acesta a mai ocupat postul de manager al Spitalului Județean din Târgu Jiu, fiind unul dintre oamenii de bază ai PSD și ai lui Ion Călinoiu, fostul președinte al Consiliului Județean Gorj.

Ce se coace

Dumitru Vienescu pălește în fața lui Tătaru când vine vorba de susținere politică și de experiență în managementul unităților spitalicești. Așadar, ar putea fi elementul în plus la concursul din data de 7 februarie și să fie doar un iepure de fugă pentru Tiberiu Tătaru. Omul care a picat precum musca în lapte la depunerea dosarelor este Emil Grigore, managerul Spitalului de la Novaci. Este un om din afara Spitalului Județean și ar putea fi departe de interesele și cuibul de viespi din unitatea medicală din Târgu Jiu. Ar putea fi chiar o soluție. Nu are însă susținere politică dinspre majoritatea social-democrată de la Consiliul Județean, dar s-ar putea adapta, însă nu se știe cât de bine ar fi acest lucru pentru spital.

Mai este și varianta ca dacă nu iese cine trebuie, adică ori Vienescu ori Tătaru, rezultatul concursului să fie anulat și să se mai încerce o dată. Totul va depinde și ce planuri au și șefii CJ, dacă mai vor sau nu să controleze politic Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com