Ministrul Energiei Toma Petcu laudă performanţele CEO din acest an

Ministrul Energiei, Toma Petcu, a lăudat ieri performanţele Complexului Energetic Oltenia(CEO), atât din perspectiva rezultatelor economice, cât şi a planului de investiţii. Toma Petcu a precizat că este vorba de cea mai activă companie de stat din anul 2017. Afirmaţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe organizată la Bucureşti de economica.net.„De departe, situația Complexului Energetic Oltenia este câștigul acestui an! CEO este una dintre cele mai active companii de stat în 2017!  După primele 6 luni ale anului vorbim despre primul an din istoria companiei în care CEO înregistrează profit: 307,2 milioane lei profit net și o creștere a cifrei de afaceri cu 43%. Dincolo de profit Ministerul Energiei, împreună cu complexul Energetic Oltenia, au reușit să ducă la bun sfârșit o investiție pe care mulți s-au chinuit să o urnească. Este vorba de grupul 7 de la Ișalnița. Aici am început lucrările anul acesta și astăzi investiția este deja finalizată! Nu este o investiție mare, dacă ne raportăm la bani (valoarea investiției a fost de 23,5 milioane de lei), dar este o investiție mare dacă-i privim beneficiile! Modernizările făcute acolo fac ca Sucursala Ișalnița să-și reducă cu 10,6 milioane de lei cheltuielile anuale cu gazele naturale și cu 34,2 milioane de lei costurile anuale cu cărbunele. Această investiție este cea mai mare finalizată la CEO până acum dar nu SINGURA!”

Modernizări şi la Turceni şi la Rovinari

„CE Oltenia are prevăzute fonduri și pentru modernizări la Rovinari și Turceni. Doar la Rovinari vom investi anul acesta 231 de milioane de lei, în timp ce la Turceni am alocat deja 176 de milioane de lei. Este important să aducem în discuție și planurile noastre cu noul depozit de cărbune de la Roșia, în care investim 48 milioane de lei. Este un proiect pe care contăm, pentru că, de acolo pot fi alimentate cu cărbune mai multe termocentrale ale Complexului.Practic, prin acest nou depozit, dublăm capacitatea de depozitare de la Roșia, la 150.000 de tone de cărbune pe an. Va fi un depozit care va respecta întru-totul normele de mediu”, a declarat ministrul Energiei Toma Petcu, la simpozionul economica.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com