Ministrul Energiei, somat să asigure creşteri de salarii la CEO

Şefii Ministerului Energiei sunt somaţi să asigure creşteri de salarii la Complexul Energetic Oltenia. Liderii de sindicat din companie susţin că noul ministru al Energiei, Anton Anton, trebuie să respecte promisiunile făcute de predecesorul său, Toma Petcu. Eugen Iovan, lider sindicat în zona Turceni, este de părere că o primă întâlnire dintre liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia şi ministrul Anton Anton va avea loc peste două săptămâni.

Prima impresie contează

„Să sperăm că va fi un ministru bun și își va îndrepta ochii spre Complexul Energetic Oltenia. Prima problemă pe care o vom aborda va fi creșterea salarială. Trebuie să avem o întâlnire cu dumnealui, să vedem dacă îşi menţine ce a promis domnul Toma. Vrem să avem o primă întâlnire şi după ne vom face o primă impresie. Trebuie să fie cu ochii pe noi. Noi am trimis o solicitare la federaţie, să vedem când va trimite federaţia la minister. Cred că în două săptămâni ne întâlnim. Mergem acolo cu problema creşterilor salariale. Este un ministru nou, va fi o altă discuţie”, a spus Eugen Iovan, lider de sindicat în cadrul Complexului Energetic Oltenia, în zona Turceni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com