Ministrul Energiei e încântat că SE Chişcani e în ograda CEO. Roşca: Ministrul e paralel cu sistemul energetic

Ministrul Energiei, Anton Anton, s-a bucurat aproape ca un copil în momentul în care a aflat că în ograda Complexului Energetic Oltenia se află şi grupuri pe gaze naturale. Este vorba de Sucursala Electrocentrale de la Chişcani unde sunt două grupuri energetice pe gaze naturale. Acestea au fost modernizate în trecut, dar nu au funcţionat niciodată de la preluarea de către Complexul Energetic Oltenia, în contul unei datorii de la un beneficiar. Sucursala de la Brăila a adus numai pierderi în bugetul companiei şi nici măcar nu a existat vreodată vreun plan de a o pune în funcţiune. Cineva sau ceva i-a plantat ministrului în cerebel că viitorul este al energiei pe gaze naturale şi nu îşi mai poate scoate ideea respectivă. Nu ştie că România nu poate trece de iarnă fără energia pe cărbune.

Bagă gaz, dar e paralel cu fenomenul

Anton Anton a înghiţit momeala primită la pachet şi ţine de ea ca un pensionar de zgarda patrupedului pe care îl plimbă prin parc. Nu se ştie cine plimbă pe cine. Cert este că unii au început să observe falsul de la Ministerul Energiei. Liderul de sindicat din Complexul Energetic Oltenia, Nelu Roşca, a spus că Anton Anton este paralel cu Sistemul Energetic Naţional.

2 comentarii la „Ministrul Energiei e încântat că SE Chişcani e în ograda CEO. Roşca: Ministrul e paralel cu sistemul energetic

  • 21 august 2018 la 4:43
    Legătură permanentă

    Paralelismul este des utilizat in sistemul energetic….daca ministrul este in paralel cu SEN ,asta denota ca are sange in ”pix”, dar probabil domnul leader a”beut” cerneala in ziua de scoala, in care invatatoru’ l-a invatat paralelismu’ energetic….salvarea termocentralelor vine tocmai de la Marea Neagra….adio exproprieri,adio namoale, adio taieri de paduri ,adio gunoaie plasate pe sub halda de steril,adio lideri de sindicat,adio depozite de carbune, adio pulberi de lignit si steril, adio zgomot…..vin gazarii de la transnationale…

    Răspunde
    • 21 august 2018 la 11:26
      Legătură permanentă

      Ministrul a facut singura greseala in discurs, spunand „CEO se afla pe drumul cel bun”, in contradictie cu celelalte declaratii. Dar e scuzabil pentru ca era o aniversare si a vrut sa dea un mesaj de imbarbatare. In rest declaratia ministrului ar trebuie sa-i trezeasca pe unii din somn!

      Răspunde

Dă-i un răspuns lui phobos Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com