Ministru: CEO fost căpușată în ultimii ani. Compania se va închide, dacă nu se restructurează

Complexul Energetic Oltenia (CEO) se va închide dacă nu urmează planul de restructurare la care s-a angajat în schimbul ajutorului de salvare din partea statului, a declarat ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, adăugând că ministerul pe care îl conduce a trimis inspecţia financiară în control ca să vadă ce s-a întâmplat cu fondurile acestei societăţi. Întrebat de ce ţara noastră continuă să acorde ajutoare de stat unor producători de energie pe cărbune, domnia sa a spus: „Ajutoarele de stat sunt de salvare, pentru a nu închide acele companii care au fost căpuşate în ultimii ani şi le ajutăm să se restructureze. Cred că vă referiţi la CEO. Ajutoarele de salvare vin cu un plan de restructurare, altfel nu se pot da şi este o notificare trimisă Comisiei Europene. Dacă Comisia este de acord, ajutorul se dă, dar în anumite condiţii şi, dacă nu se face restructurare, acele companii chiar nu vor merge mai departe. Deci sunt legate de o restructurare, ceea ce înseamnă retehnologizare şi, bineînţeles, o reducere de emisii”.

De menţionat că, săptămâna trecută, Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă privind acordarea unui ajutor de 1,2 milioane de lei pentru CE Oltenia, pentru plata certificatelor de emisii aferente anului trecut.(bursa.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com