Mineritul nu se va închide că vor ONG-urile de mediu, ci pentru că a fost lăsat de izbelişte de către guvernanţi

Toate administraţiile Complexului Energetic Oltenia sau pe vremuri din minerit şi termocentrale au încercat să îşi facă partea leului. Nici sindicatele nu au stat cu mâna în sân şi au profitat şi ele de vaca de muls care se numeşte în special mineritul. Dacă în momentul de faţă se merge sub deviza „după noi potopul” atunci nu se mai poate vorbi de un viitor pentru minerit şi grupurile pe cărbune. Poate dacă s-o găsi vreun investitor. Dar este greu de crezut că vreun privat va finanţa dezvoltarea industriei miniere, având în vedere politicile de decarbonizare promovate la nivel global. Poate vreun privat care să aducă o tehnologie de gazeificare sau de alt fel şi care să fie mai puţin poluantă. În rest industria minieră va rămâne în apanajul statului.

Adevărul este că România nu avut în ultimii ani vreo politică de susţinere a mineritului. Este doar proiectul de de construire a unui grup energetic nou la Rovinari, în parteneriat cu o societate din China. Asta presupune investiţii majore în Bazinul Minier Rovinari care să asigure cărbune pentru următorii 10 – 15 ani. Problema este că atunci când au început primele discuţii cu partenerul chinez CEO avea în luna noiembrie 2012 un număr de 19.000 de salariaţi. Acum mai sunt 13.000 care produc aceeaşi cantitate de energie şi de cărbune. CEO a mers mai mult din inerţie şi din când în când a mai primit câte un impuls, să nu moară. Guvernanţii i-au pus deja cruce de mult. Din când în când se mai întâmplă ceva și la CEO, de rău sau de bine și atunci Guvernele își aduc aminte. Dar uită repede.