Miner mort la Cariera Tismana II, în urma unui accident de muncă

Aseară, în jurul orei 22.30, politistii au fost sesizați despre faptul că la Cariera II Tismana a avut loc un accident de muncă. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un bărbat de 39 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, angajat că lăcătuș mecanic la CEO, a suferit un accident de muncă, fiind găsit de un coleg, în stare de inconștiență, lângă un excavator. Un echipaj medical a constatat decesul bărbatului. „Decesul s-a produs în jurul orei 22.00, victima fiind prinsă între covorul benzii de cauciuc și tamburul de deviere. Cel mai probabil accidentul s-a produs după ce covorul de cauciuc a prins sapa de curățire pe care victima o ținea în mână, fiind atrasă între covor și tambur. Doi inspectori de muncă s-au deplasat la locul accidentului, după producerea acestuia, evenimentul urmând a fi cercetat de către ITM Gorj”, conform ITM Gorj. S-a întocmit dosar penal pentru neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com