Mesajul șefei ISJ la debutul anului școlar

Șefa Inspectoratului Școlar Județean Gorj, Marcela Mrejeru, a transmis un mesaj la început de an școlar. Acesta a fost postat pe siteul instituției.

„Începutul lunii septembrie are, pentru noi toți, o semnificație deosebită. Ne regăsim la început de an școlar,  părinți, elevi și profesori, împărtășind aceeași încredere în dăruirea și competența învățătorilor și a profesorilor. În aceste momente, copiii sunt în centrul atenției noastre. Toate unitățile de învățământ din județul Gorj își deschid porțile pentru a-și primi elevii. Este un nou început. Orice început este o fereastră deschisă spre viitor. Pășim, cu toții, în noul an școlar, pe  care ni-l dorim mai bun, cu aceleași emoții, cu credință și cu speranță.

Profesionalismul  distinșilor colegi profesori este marele avantaj al  învățământului din județul nostru. Admir responsabilitatea și implicarea de care dau dovadă și sunt sigură că vom reuși, împreună, să asigurăm un act educațional de calitate. Le doresc succes în efortul admirabil de a-i călăuzi pe elevi pe drumul spre cunoaștere și spre viață cu competență și cu profesionalism,  realizări deosebite în  activitatea didactică!

Partenerii  pe care noi, oamenii de la catedră, ne bazăm cel mai mult sunt părinții. Școlile și-au deschis porțile pentru a-i primi pe elevii noștri, nu doar cu manuale școlare, ci și cu oameni ai școlii cu sufletele deschise, care le  vor fi alături. Le doresc răbdare, sănătate , încredere ! Elevii noștri se află  la vârsta la care doresc să schimbe lumea. Cheia de boltă a evoluției umane  a fost mereu imaginația creatoare. Am toată încrederea că generația elevilor de astăzi  va contribui  la binele  societății  noastre,  că respectul, generozitatea și empatia îi  vor călăuzi. Sunt sigură că elevii de astăzi vor da lumii lor  sens,  prin efortul de a învăța, de a se  dedica propriilor visuri, pe care să le urmeze! Am  convingerea că vor fi călăuziți  cu dăruire, de profesorii lor.

Tuturor-profesori, elevi și părinți-vă doresc multă sănătate și încredere!

Mult succes în noul an școlar!”

Inspector Școlar General,

Profesor Doctor Marcela MREJERU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com