Cine profită de protestul de la CEO?

Reacţii slabe la protestul minerilor din Complexul Energetic Oltenia. ALDE Gorj a dat publicităţii un comunicat de presă anti-Boza, însă nu se cere demiterea sau demisia acestuia. Un comunicat de presă al ALDE Gorj, asumat de preşedintele interimar Ion Iordache spune că la conducerea CEO se află un personaj animat doar de propriile interese.

„Ref: „Ne-a ajuns cuţitul la os” este mesajul angajaţilor CEO

Minerii şi energeticienii au rămas printre singurele categorii profesionale din România ale căror venituri nu au crescut. Condiţiile lor de muncă sunt printre cele mai dificile iar legislaţia nu-i ajută cu nimic. La conducerea companiei este un personaj animat doar de propriile interese.

În acest context, de-a lungul timpului, conducerea ALDE Gorj a tras numeroase semnale de alarmă care aveau menirea de a evita situaţia din aceste zile. De fiecare data, Sorinel Boza, o parte dintre sindicalişti şi parlamentarii ne-au asigurat că lucrurile merg cum nu se poate mai bine.

Acum, în al doisprezecelea ceas, facem apel la responsabilitate, la calm. Alde Gorj sprijină angajaţii companiei şi vom face toate demersurile pentru un dialog corect, soluţionarea revendicărilor şi dezamorsarea conflictului.

Preşedinte ALDE Gorj, Ion Iordache”, conform comunicatului ALDE Gorj. Liberalul Gheorghe Pecingină îi reaminteşte lui Iordache că Ministerul Energiei este condus de ALDE.

Îl vrea pe Anton Anton la Gorj

„Lista de revendicări a minerilor şi energeticienilor cuprinde cerințe care în mod normal ar trebui să fie deja satisfăcute. Vorbim de transport în cariere, căi de acces, echipamente, deci lucruri care nu ar trebui negociate. Ar trebui să existe!

În aceste două zile oamenii au povestit ce improvizații fac la locul de muncă şi în ce condiții lucrează. Au spus şi că nu mai au încredere în conducere şi sindicate.

Sunt sigur că mulți directori din CEO şi lideri de sindicat nu au trecut de ani de zile prin cariere şi au pierdut contactul cu realitatea de la bandă.

Am foarte multe informații despre condițiile din cariere, motiv pentru care în ultimul an am făcut interpelări şi adrese şi chiar o lege pentru avizele de condiții de muncă, dar chiar şi aşa am solicitat să merg în carieră să stau de vorbă cu oamenii, sa-mi arate ei cu ce se confruntă.

Sunt sigur că e mult mai grav decât ştiu eu că e.

De aceea, solicit încă o dată conducerii şi parlamentarilor puterii să facă demersuri ca ministrul energiei să vină în Gorj. Să trateze aceşti oameni cu respect!

Nu va afla realitatea de la directorii şi sindicaliştii care merg la Bucureşti. De ce? Pentru că s-a ajuns aici şi din cauza lor.

E rândul oamenilor să vorbească! Ei ştiu cel mai bine care sunt interesele celor mulți.”, a solicitat liberalul Dan Vîlceanu, deputat.

Petre Nica le cere minerilor să protesteze

„Colegi din minerit si energie!

Vă vorbesc din experiența mea zbuciumată de lider de sindicat trădat, vândut, controlat de mafia PSD chiar de Corpul de Control al lui Victor Ponta, cercetat de organele statului pentru tot felul de născoceli dar sunt totuși LIBER iar asta spune mult!

Nu renunțați la lupta pentru drepturile voastre dar puneți înainte de toate rațiunea și înțelepciunea! Acuzațiile care încearcă să vă timoreze cum că puneți în pericol Sistemul Energetic Național sunt oarecum FALSE!

Nu voi!

Ei, politicienii au vulnerabilizat sistemul prin incompetentă si trădare naționala! Cu 2000 de lei venit net pe luna, nu poți cere performanța!

PSD-ALDE a dat frâu liber la pensii speciale, creșteri salariale la bugetari dar își bat joc de cei care reprezintă si asigură independenta, siguranța și adecvanta SEN!

La nivel politic trebuie sa aplice soluții care să mențină CEO in stare de funcționare, nu prin salarii mici, impozite, taxe si mizerii politice!

Analizați istoria recentă a CEH, nu faceți aceleasi greșeli pentru ca nu suntem un exemplu bun! Pe liderii înregimentați politic, huliti-i!”, potrivit lui Petre Nica, fost lider sindical în Valea Jiului. Cei de la PSD tac.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com