Mascaţii au descins la Rovinari şi Fărcăşeşti. Un bărbat a fost reţinut pentru şantaj şi ameninţare.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale  au efectuat ieri două percheziţii domiciliare, pe raza localităţilor Rovinari şi Fărcăşeşti, ocazie cu care au fost identificate mijloace materiale de probă, ce urmează a fi administrate în cauză.

Totodată, polițiștii de investigații criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, au depistat, un bărbat, de 35 de ani, din comuna Fărcășești, într-un local de pe raza municipiului Târgu Jiu, pe numele căruia a fost emis un mandat de aducere, fiind condus la sediul I.P.J. Gorj pentru cercetări.

În urma cercetărilor efectuate şi în baza probatoriului administrat, a fost documentată activitatea infracţională a bărbatului, fiind bănuit de săvârșirea a trei infracţiuni de şantaj şi două de ameninţare, fapte comise în perioada septembrie – octombrie a.c., asupra unor persoane domiciliate pe raza localităţilor Rovinari, Fărcăşeşti şi Mătăsari.

Faţă de cel în cauză a fost dispusă măsura reţinerii pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu cu propunere de arestare preventivă.

În cauză s-a beneficiat de sprijin din partea Direcției de Operațiuni Speciale a Poliției Române.(IPJ Gorj)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com