Masă caldă şi masă rece de un milion de lei pentru minerii din Motru

Masa caldă şi rece pentru minerii din Motru costă peste un milion de lei. Complexul Energetic Oltenia a alocat fondurile necesare pentru achiziţia serviciilor de pregătire şi servire masa caldă pentru salariaţii EMC Motru şi ai ELCFU Motru.Bugetul este de peste un milion de lei fără TVA. Licitaţia este împărţită pe două loturi. Cel pentru ELCFU Motru are o valoare de100.000 de lei, restul contractului fiind pentru Carierele Lupoaia şi Roşiuţa. Deschiderea ofertelor are loc pe 8 decembrie, iar pe 11 ar putea fi desemnat câştigătorul. Durata contractului este tot anul 2018. Este de amintit că masa caldă servită minerilor a generat şi dosare penale în trecut.

Refacerea anchetei în dosarul „Masa caldă”

În luna iunie a anului 2016, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu a dispus trimiterea în judecată a peste 20 de directori din minerit și a directorului Cazare Cantine Motru SA. Aceştia sunt acuzaţi de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, complicitate la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu și delapidare. Este vorba de următorii directori: Daniel Burlan, fost director general al SNLO, Vasile Ogârlaci, Mihai Caragea, Daniel Olaru, Vasile Crețan, Mircea Mezinca, Sorin Iovan, Nicu Gheorghescu, Vasile Râbu, Ion Ghica, Ion Dondera, Nicolae Stelescu, Liviu Giuranu, Constantin Bojincă, Sebastian Năstăsie, Marinela Căciulan, Nicolae Giuran, Valentin Tatomir, Fănel Ciocan, Gheorghe Popescu, Virgil Mihăilă, Marian Olaru și Alexandru Ciorecan, fostul șef al Cazare Cantine Motru. Anchetatorii au stabilit că ar fi fost decontate ilegal aproape 300.000 de porții de mâncare, în perioada 2009-2013: valoarea prejudiciului este de peste 3,4 milioane de lei. De porţiile de mâncare nu au beneficiat numai minerii, ci şi alte persoane din afara companiei. Dosarul a revenit la procurori pentru refacerea anchetei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com