Mărturiile cutremurătoare ale unui medic gorjean care lucrează la un Spital din Londra
Mărturii cutremurătoare lansate de un medic gorjean care lucrează de ani de zile la un spital din Londra. Este vorba de doctoriţa Roxana Hotoboc, plecată în urmă cu mai mulţi ani din ţară, să îşi facă un viitor în altă parte a Europei. Roxana Hotoboc vorbeşte despre drama unei tinere depistată ca suferind de cancer la plămâni.
„Sper sa nu va plictisesc….
Imi amintesc de un episod petrecut cu cativa ani in urma, in timpul unei garzi. ..
Mi-a ramas intiparit in memorie si, de cate ori imi amintesc de acea pacienta, simt aceeasi durere fizica, undeva, in „cosul pieptului, care nu ma lasa sa respir bine…
A fost odata, nu „ca niciodata”, pentru ca am avut multi, foarte multi pacienti a caror conditie medicala m-a impresionat, deci, a fost odata o pacienta, la urgenta, venita pentru ca tusise si scuipase sange cu cateva zile inainte…
Era o fata frumoasa, cu o alura de fotomodel, de 24 de ani…era perfecta! Studenta in Londra, si perfect sanatoasa pana atunci.
Am consultat-o si am trimis-o sa faca o radiografie la plamani, care mi-a aratat o imagine anormala, neobisnuita, parca era „ceva” in pamantul drept, dar nu intelegeam exact ce este.
Am discutat cu radiologul oncall si i-am facut un tomograf la plamani.
Rezultatul de la tomograf a venit cam la o ora dupa ce i-l facusem pacientei. Cand l-am citit, dupa secundele de uluire, am simtit ca nu mai pot respira: fata avea un cancer la plamanul drept, cu semne locale de metastaze la tot spatiul drept al pieptului si la pleura….
Nu puteam sa cred ce citeam!!!
M-am uitat bine sa vad daca e tomograful ei sau citesc rezultatul altui bolnav! Era al ei!
M-am gandit ca nu e posibil asa ceva!!!
Caci…ea era perfecta, si ma astepta in sala de asteptare, sa o chem, sa ii dau rezultatul si diagnosticul….
Retraiesc cu aceeasi intensitate sentimentele de atunci…
Am mai citit o data rezultatul tomografului, si inca o data, fara sa am puterea sa ma ridic de pe scaun si sa o chem din sala de asteptare…
Cancer pulmonar cu metastaze….
Cum sa ii spun ce are???
Ma durea trupul si respiram greu, iar privirea mi se incetosase, caci ochii mi se umplusera de lacrimi. ..
Am inchis usa la cabinet si am plans, pret de cateva minute…
Eram furioasa pe ce eu numesc „soarta”, pe ce noi numim ” viata..cusuta cu ata”!!!
Cand, in sfarsit, am reusit sa imi controlez trairile, sa imi usuc urmele lacrimilor si sa imi recapat vocea, am chemat-o pe tanara si frumoasa mea pacienta in cabinet…
Trebuia sa ii dau diagnosticul de cancer pulmonar, metastatic….
Cu alte cuvinte, sa ii spun ca e condamnata la moarte….iar eu simteam ca ma sfarsesc acolo, pe scaun, in fata ei….
Ma privea cu ochii ei frumosi, nerabdatoare si curioasa….Categoric nu era pregatita sa inceapa o lupta crunta cu un cancer atat de agresiv. …
I-am zambit si, cu un calm si o stapanire a vocii pe care numai Dumnezeu mi le-a dat, am inceput sa ii explic, incet, cam despre ce e vorba, fara sa pot sa ii spun direct diagnosticul clar…
Nu era pregatita pentru asta si, o asemenea veste, probabil, ar fi distrus-o! !
Urma sa mai aibe cateva investigatii care sa ii finalizeze diagnosticul de stadiu, etc…I-am explicat ca nu avem un diagnostic final, ( ceea ce era adevarat ), ca va avea nevoie de alte investigatii, dar ca in pieptului ei poate fi orice….Sa fie pregatita pentru orice diagnostic….
Mi-a zambit si mi-a spus ca ” E ok!”.
Nu parea sa o sperie perspectiva de a avea o boala serioasa la plamani, desi eu am insistat in a o face sa inteleaga ca poate fi orice, chiar si o tumoare maligna. …
Am privit-o din nou, si am inteles….cat e de bine sa fii….tanar, fericit si….plin de speranta!
A plecat cu programul pentru urmatoarele investigatii, pe care il pusesem la punct cu specialistul internist.
Tanara, puternica si…perfecta!
Din nou am simtit durerea aia din capul pieptului, si am stat minute bune in scaunul meu, incercand sa alung senzatia de greutate din creier si nodul din gat, cu care incercam sa imi controlez lacrimile….
Nu mai stiu nimic de acea tanara, si, sincer, nici nu vreau sa stiu nimic (de rau) de ea!
Si poate nu mi-as fi amintit de ea, daca, in garda de azinoapte, nu as fi avut un caz similar!…
Si acum simt nodul in gat!
Prea multe emotii….Emotii serioase, nu glume!!
De ce mor doctorii?
Din diverse motive, dintre cele mai diverse, ca toata lumea!
Dar trairile emotionale si relatia sufleteasca dintre doctor si pacienti, care te incarca in atatea feluri, bune si rele, sunt, categoric, un factor decisiv in cat de lunga ne e viata, sa zic asa.
Fiecare, cat poate duce!”, potrivit medicului gorjean Roxana Hotoboc, care lucrează la un spital din Londra.
