Marcel Romanescu, acuzat că se mogulizează

Primarul din Târgu Jiu, sabotatul Marcel Romanescu, este acuzat că a început să se mogulizeze şi i se atribuie paternitatea unor publicaţii online fără număr. Marcel Romanescu, primarul care adoră promenadele prin Cimitirul Municipal, atunci când ninge, şi vrea alei deszăpezite pentru cei care vor să iasă din cavouri să se plimbe după atâta stat pe spate, ar avea atâta putere încât ar controla orice ciupercă media care răsare de la o zi la alta.

În plus, edilul care se plânge că este sabotat de toţi directorii din primărie, inclusiv de femeia de serviciu care nu curăţă gheaţa de pe trepte şi îi pune viaţa în pericol, are şi o felie generoasă din reţelele de socializare unde îi sunt promovate realizările. Care o fi alea? Zăpada neridicată de 3 săptămâni(sabotaj), două parcări şi casa de cultură în care încă plouă.

Până acum nu a reuşit să îl demită pe eternul Marian Rotaru şi îi e ruşine şi de Alexandru Zaharia. S-o „pricepe” „mogulul” Romanescu la media, cine ştie – poate au dreptate specialiştii, dar la administraţie şi managementul resurselor umane e restanţier. Culmea e că nici PSD nu vine cu vreun candidat viabil. Pesemne că partidele au planuri „mari” cu municipiul Târgu Jiu şi cu operele brâncuşiene. Asta e ideea! Popa nu repetă de două ori pentru o babă surdă. Nu Luis Popa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com