Manifestări dedicate Anului „Tudor Vladimirescu” 2021

Potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Județean Gorj nr. 127/2019 privind declararea în județul Gorj, a anului 2021, „Anul Tudor Vladimirescu”, a fost constituită o comisie responsabilă de stabilirea măsurilor cu caracter organizatoric, financiar și tehnic pentru realizarea programului omagial. În acest sens, cu ocazia comemorării Bicentenarului Revoluției de la 1821, la nivelul județului Gorj, în cadrul programului omagial sunt propuse a se organiza o serie de activități cultural-artistice dedicate Marelui Pandur.

Având în vedere faptul că Tudor Vladimirescu este gorjean, prin locul nașterii, se propune ca manifestările culturale și istorice dedicate evocării Marelui Pandur să se desfășoare la Vladimir (unde se află Casa Memorială și statuia „Tudor Vladimirescu”), în Târgu Jiu (unde se află statuia „Tudor Vladimirescu” și Casa Moangă), la Tismana (unde a fost concepută Proclamația de la Padeș), la Padeș pe „Câmpia Soarelui” (la mausoleul închinat Marelui Pandur), la Glogova (Cula Glogovenilor), la Tânțăreni (unde sau pus bazele organizatorice ale armatei lui Tudor) și în localitățile de pe traseul „Drumul pandurului”, respectiv: Săcelu, Crasna, Novaci, Cernădie, Baia de Fier și Polovragi.

Din aceste considerente, se propune ca evenimentele culturale și istorice dedicate evocării Marelui Pandur, cu ocazia împlinirii celor două veacuri de la Revoluția din 1821, să se desfășoare în baza unui Program bine conturat, cu o serie de manifestări, organizate în colaborare cu instituțiile publice de cultură de interes județean, dar și cu sprijinul autorităților administrației publice locale. Consiliul Județean Gorj a solicitat, instituțiilor publice de interes județean cu atribuții în domeniul culturii, transmiterea propunerilor de acțiuni/evenimente culturale pentru elaborarea Programului dedicat „Anul Tudor Vladimirescu”. În baza centralizării propunerilor transmise, Comisia prevăzută la art. 2 din Hotărârea Consiliului Județean Gorj nr. 127 din 28.10.2019 privind declararea, în județul Gorj, a anului 2021 „Anul Tudor Vladimirescu”, a stabilit măsurile cu caracter organizatoric necesare pentru realizarea Programului, ce marchează trecerea a 200 de ani de la Revoluția din 1821, condusă de Tudor Vladimirescu. Astfel, pe parcursul anului 2021, sunt propuse a se organiza mai multe evenimente pe tema Revoluției de la 1821, cu respectarea legislației în vigoare privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com