Lucrările la grupul 5 de la SE Rovinari continuă şi în 2019

Lucrările la blocul energetic numărul 5 din cadrul Sucursalei Electrocentrale Rovinari vor continua şi în 2019. În ciuda faptului că la nivel local era vehiculată informaţia că investiţia ar urma să fie blocată ca urmare a lipsei de disponibil financiar, în Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pe 2019 al Complexului Energetic Oltenia vor fi prevăzute fondurile necesare pentru continuarea investiţiei, după cum a anunţat administraţia companiei.

Singurul grup pe cărbune modernizat în România

România nu modernizează decât un singur grup energetic pe cărbune. Este vorba de grupul energetic numărul 5 de la Sucursala Electrocentrale de la Rovinari, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Grupul va fi reabilitat integral, iar lucrările au debutat anul trecut, în urma unor demersuri susţiunite inclusiv de la nivel sindical. Faptul că România nu investeşte masiv decât în retehnologizarea unui singur grup energetic pe cărbune vorbeşte despre priorităţile pe care le au guvernanţii faţă de producătorii clasici de energie electrică.

I se va prelungi viaţa cu 15 ani

Bugetul de investiţii la SE Rovinari pentru anul 2018 este de 330 de milioane de lei. Este cel mai mare buget de investiţii dintre toate sucursalele existente. După ce blocul enegetic de la Rovinari va fi modernizată durata de funcţionare a acestuia va fi prelungită cu 15 ani. Faptul că un grup energetic pe cărbune va avea o durată de funcţionare prelungită este o veste bună pentru minerii din EMC Roşia-Rovinari. Aceştia vor avea în continuare de lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com