Locuri de muncă şi locuinţe sociale şi ANL pentru tinerii din centrele DGASPC

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj se implică activ în identificarea de soluții privind integrarea socio-profesională a tinerilor de peste 18 ani aflați cu măsură de protecție specială. În acest sens, în data de  12 aprilie 2019, nouă tineri din cadrul Centrului de plasament destinat protecției rezidențiale a copiilor cu dizabilități de la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul cu Nevoi Speciale Târgu-Jiu (CSCCNS), aflat în subordinea DGASPC Gorj, precum și o tânără aflată în grija unui asistent maternal profesionist, au participat la Bursa locurilor de muncă. Evenimentul a fost organizat de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Gorj și s-a desfășurat la Complexul Studențesc Debarcader al Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. În cadrul bursei, toți beneficiarii din centrul menționat mai sus au depus CV-uri la mai multe firme. S-a stabilit ca în perioada imediat următoare tinerii să viziteze trei fabrici din județul Gorj, unde există posibilitatea ca aceștia să fie angajați ulterior, fapt ce s-a și concretizat în cursul acestei săptămâni prin vizitarea unei fabrici de cărbune din zona comunei Runcu. Copii s-au arătat încântați și au declarat că vor să lucreze în cadrul acestei firme. Un alt tânăr a fost selectat și a susținut deja două interviuri la o firmă de telecomunicații, fiind admis și urmând ca în luna iunie să efectueze un stagiu de pregătire în domeniu, după care va fi angajat part-time, fiind încă elev, dar având peste 18 ani.

De asemenea, s-a convenit cu reprezentanții AJOFM Gorj ca mai mulți tineri din sistemul de protecție a copilului, care urmează să finalizeze cursurile școlare în anul 2019 să beneficieze de o sesiune de informare specifică privind ocuparea unui loc de muncă și întocmirea dosarului de șomaj.

Trebuie menționat faptul că aceste activități fac parte din Planul anual de acțiune privind integrarea socio-profesională a tinerilor de peste 18 ani aflați cu măsură de protecție specială la CSCCNS Târgu-Jiu – aprobat de directorul general al DGASPC Gorj.

În plus, tot pentru a veni în sprijinul tinerilor care părăsesc sistemul de protecție, până în data de 10 mai 2019, vor fi întocmite și depuse la sediul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu dosare pentru obținerea unor locuințe sociale și ANL pentru trei beneficiari de la CSCCNS Târgu-Jiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com