Liberalii toacă mărunt Directoratul CEO pe tema noilor praguri de poluare

Liberalii gorjeni toacă mărunt conducerea Complexului Energetic Oltenia pe tema noilor praguri de poluare. Reprezentanţii PNL Gorj sunt de părere că societatea din Oltenia nu va reuşi cu tot cu derogare să realizeze noile investiţii de mediu.

„Directoratul CE Oltenia nu tratează cu seriozitate normele europeane care impun noi praguri de poluare prin acordul climatic de la Paris și solicită termene de derogare care nu pot fi respectate, în lipsa unor demersuri rapide și serioase.

Președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu, a interpelat ministrul Energiei  cu privire la situația Complexului Energetic Oltenia, în contextul semnării Acordului Climatic de la Paris, document care impune noi praguri de poluare. Răspunsul ministrului de resort denotă faptul că această problemă nu a fost tratată cu seriozitate de către responsabilii din CEO.

În răspunsul adresat deputatului Dan Vîlceanu, responsabilii Ministerului Energiei, precizează că ”CE Oltenia a considerat util si necesar să înceapă demersurile privind solicitarea unor derogări de la îndeplinirea normelor de poluare, conform Planului Național de Tranziție. Noul Plan de Tranziție solicitat ar putea să acorde o perioadă suplimentară pentru conformarea la legislația BAT-BREF-LCP, până în anul 2024, astfel încât acest lucru ar asigura timpul necesar implementării măsurilor necesare, fără a fi afectată substanțial capacitatea de producție de energie electrică a Complexului Energetic Oltenia. (…) S-au propus două variante de grafice de implemetare a măsurilor de reducere a NOx ( n.a.- oxizi de azot): unul cu încadrare în termenul de conformare (17 august 2021) și altul fără încadrarea în termenul de conformare ( care se finalizează îm 2024).”

De asemenea, se mai precizează în răspuns că CE Oltenia a lansat, pe 10 martie 2018, o licitație privind realizarea unui studiu de fezabilitate privind furnizarea soluțiilor pentru toți poluanții (oxizi de azot, dioxid de sulf, pulberi în suspensie, mercur, monoxid de carbon, acid clorhidric, și acid fluorhidric).  Abia după acest studiu de fezabilitate,  compania va contacta firme care să pună în aplicare măsurile tehnice.

Totodată, entitatea energetică a solicitat Ministerului Energiei să dispună Transelectrica o analiză a impactului asupra siguranței Sistemului Energetic Național în cazul diminuării capacității CE Oltenia în următorii ani, preconizând că, prin rotație, va fi oprit câte un grup  pentru cel puțin 6 luni.

Toate acestea sunt motive temeinice pentru a anticipa că CEO nu se va putea alinia nici termenului de derogare, respectiv 2024, consideră deputatul Dan Vîlceanu.

”Răspunsul demonstrează ceea ce știam și am mai spus: compania nu a luat în serios problema, reprezentanții acesteia având probabil și promisiuni că vor putea trage de timp, ceea ce și încearcă prin solicitarea unei derogări.Cred că Directoratul CE Oltenia trebuie să renunțe să încerce să fenteze aplicarea acestei directive și să grăbească lucrurile, să stabilească rapid nevoile, să contracteze firme, etc. Nu poți obține o derogare fără să arăți că ai început demersurile, dar timpul este scurt! În plus, nu am înțeles din acest răspuns dacă Guvernul a sprijinit CEO în solicitarea acestei derogări.”, declară președintele PNL Gorj, deputatul Dan Vîlceanu.

Liderul PNL Gorj anticipează și că urmează o perioadă în care problemele vechi ale Complexului Energetic Oltenia, lăsate nerezolvate, se vor năpusti peste cele noi, iar atunci Guvernul va putea demonstra cât de mult contează energia pe cărbune în strategia energetică a țării”, potrivit unui comunicat de presă al PNL Gorj.

La rândul său, preşedintele Directoratului Complexului Energetic Oltenia a făcut public faptul că se fac demersuri pentru obţinerea derogării şi că înmomentul de faţă CEO este o companie solidă, pe profit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com