Jandarmii au descins la transportatorii de lemne în zona Runcu

Jandarmii din cadrul Postului Montan Runcu au executat misiuni de ordine şi siguranţă publică având ca scop prevenirea şi combaterea faptelor antisociale și au constatat că pe Valea Susenilor și Valea Sohodolului, reprezentanţii unor agenți economici și o persoană fizică traversau cu autovehicule albiile râurilor și pârâurilor din zonă.
Jandarmii montani au aplicat trei amenzi contravenţionale în valoare de 24.000 de lei (8000 lei, fiecare) unor persoane deoarece au fost depistați când transportau cu mai multe utilaje speciale pentru transportul lemnului (TAF-uri) pe albia unui pârâu de munte afluent al râului Șușița Seacă.
Anterior, persoanele în cauză au fost atenționate de către jandarmii montani din Runcu să respecte prevederile legale, aceștia neconformându-se.
Un bărbat din Runcu a fost depistat când traversa albia râului Sohodol cu autoturismul proprietate personală, în mod repetat, iar, în urma mai multor solicitări ale jandarmilor montani să nu traverseze râul de munte cu autoturismul, acesta nu a respectat recomandările adresate, motiv pentru care a fost sancționat contravențional cu o amendă în valoare de 8000 lei.
În situația în care sesizați astfel de fapte de încălcare a normelor legale în domeniul pescuitului și acvaculturii, vă recomandăm să sesizați aceste aspecte prin SNUAU 112 sau să vă adresați unui echipaj de jandarmi în vederea aplicării măsurilor legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com