ISU Gorj are patru autospeciale de intervenţie de pe vremea lui Ceauşescu

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj este dotat cu un număr de 19 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, din care: – 10 autospeciale cu vechimea între 0 şi 10 ani; – 2 autospeciale cu vechimea între 10 şi 20 de ani; – 3 autospeciale cu vechimea între 20 şi 30 de ani; – 4 autospeciale cu vechimea peste 30 ani. Vechimea celor 3 auto-ambulanţe SMURD tip B din dotarea unităţii este de 7 ani. Pentru anul 2018 ne-am propus operaţionalizarea unui echipaj SMURD în cadrul Gărzii de Intervenţie Hurezani şi în cadrul Gărzii de Intervenţie Tismana, având în vedere faptul că în aceste două localităţi nu există nici serviciu de ambulanţă, cele două zone fiind expuse din punct de vedere al urgenţelor medicale, dar pentru realizarea acestui obiectiv este necesară dotarea unităţii cu două ambulanţe tip B. În ceea ce priveşte înzestrarea cu autovehicule şi echipamente pe parcursul anului 2017, unitatea a fost dotată de către I.G.S.U. prin programul E.R.S.L. II, cu următoarele echipamente de intervenţie: – 1 motopompă remorcabila de mare capacitate; – 2 autocamioane cu sistem hidraulic de încărcare/descărcare cu cârlig;

Angajări la ISU

Pe parcursul anului 2017, 12 cadre militare (3 ofiţeri şi 9 subofiţeri) au trecut în rezervă, cu drept de pensie, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor de pensionare şi a clasării medicale, iar 1 subofiţer a trecut în rezervă prin demisie fără drept de pensie. În anul 2017 au fost repartizate la ISU Gorj un număr de 10 subofiţeri şi 1 maistru militar, absolvenţi ai Şcolii de Subofiţeri Pompieri şi Protecţie Civilă Boldeşti – promoţia 2017, aceştia fiind încadraţi la structurile operative ale inspectoratului. Pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii şi în vederea susţinerii deciziilor conducerii inspectoratului, în perioada analizată au fost emise un număr de 310 ordine de personal, şi un număr de 28 ordine ale inspectorului şef pentru diverse activităţi, toate acestea fiind avizate pentru legalitate de către compartimentul juridic. În anul 2017, Serviciul Resurse Umane a sprijinit organizarea şi desfăşurarea a 10 concursuri de ocupare a unor posturi vacante – 9 de ofiţer şi 1 de subofiţer, atât prin trecerea maiştrilor militari şi subofiţerilor în corpul ofiţerilor, precum şi prin încadrare directă. Pentru acestea din urmă, procedura de ocupare a lor a fost demarată în anul 2017, urmând a fi finalizată în anul 2018. În ceea ce priveşte activitatea de recrutare şi selecţionare a candidaţilor pentru participarea la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ care pregătesc personal pentru nevoile M.A.I., pentru Facultatea de Pompieri au fost recrutaţi de 26 candidaţi, fiind declaraţi admişi 2 candidaţi, iar pentru Şcoala de Subofiţeri Pompieri şi Protecţie Civilă Boldeşti au fost recrutaţi 38 candidaţi, fiind declaraţi admişi în cadrul instituţiei de învăţământ 25 de candidaţi. Tot în anul 2017, începând cu 20 octombrie 2017 au fost demarate recrutările pentru o nouă etapă de încadrări pentru Şcoala de Subofiţeri Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, fiind recrutaţi un număr de 43 de candidaţi, examenele urmând a fi finalizate în cursul lunii ianuarie 2018.

Extindere de sediu

În anul 2017, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat realizarea unei investiţii în valoare de aproximativ 1.600.000 euro pentru mansardarea comandamentului unităţii şi a Detaşamentului de Pompieri Târgu-Jiu.  Investiţia a început practic în anul 2017, prin realizarea proiectului tehnic al lucrării. În anul 2018 urmează să fie alocate credite bugetare astfel încât lucrarea să fie finalizată. Realizarea lucrărilor de mansardare şi termoizolare a pavilionului administrativ al I.S.U. Gorj va duce la crearea de noi birouri şi spaţii pentru desfăşurarea activităţilor specifice şi îmbunătăţirea confortului termic în interiorul clădirii care în momentul de faţă nu corespund necesităţilor inspectoratului.

Intervenţiile de anul trecut

În anul 2017 forţele inspectoratului au fost solicitate să intervină la 5717 situaţii de urgenţă, de aproximativ 16 ori/zi, faţă de 5021 în anul 2016, reprezentând o creştere cu 13,86%. Exceptând intervenţiile SMURD, ISU Gorj a participat la 2348 misiuni, faţă de 2059 în anul 2016, reprezentând o creştere cu 14%. Echipajele SMURD au intervenit în anul 2017 la 3151 acţiuni de prim-ajutor medical de urgenţă şi descarcerare faţă de 2779 în anul 2016, reprezentând o creştere de 14%.   Numărul de incendii în anul 2017 a fost de 343, cu 97 mai mult faţă de anul 2016. Dintre acestea, 234 incendii s-au manifestat la construcţii de locuinţe individuale

Anul 2017 a fost anul cu cele mai multe incendii din ultimii 7 ani.  

De asemenea, în anul 2017 s-au înregistrat cele mai multe incendii de vegetaţie uscată din ultimii ani. Dacă în anul 2016 numărul acestora s-a ridicat la valoarea de 187 incendii de vegetaţie, în anul 2017 s-au produs 585 de incendii de vegetaţie.

La data de 31.12.2017, situaţia unităţilor de învăţământ care necesită obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu se prezenta astfel: – Din totalul de 118 unităţi de învăţământ cu personalitate juridică, 26 deţin autorizaţie de securitate la incendiu, 52 necesită obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, iar la 40 nu este obligatorie obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu.  – Cele 118 unităţi de învăţământ cu personalitate juridică au în subordine un număr de 180 unităţi şcolare, acestea funcţionând în 718 clădiri. – Din totalul de 718 clădiri, 108 clădiri sunt autorizate din punct de vedere al securităţii la incendiu, 91 sunt neautorizate, iar 519 nu fac obiectul autorizării. În anul 2017 au fost autorizate din punct de vedere al securităţii la incendiu, 48 unităţi de învăţământ din care: 13 autorizaţii au fost emise la unităţile de învăţământ care fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu şi care au fost comunicate nominal Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, iar 35 autorizaţii au fost emise pentru unităţile de învăţământ care prin proiectele tehnice depuse s-au încadrat în prevederile HGR nr. 571/2016 privind categoriile de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com