Işfan nu mai „pupă” un post de secretar de stat

Preşedintele executiv al PSD Gorj, deputatul Mihai Weber i-a tăiat miercuri „macaroana” lui Ion Işfan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean. A fost vehiculată informaţia că Ion Işfan ar fi susţinut pentru un post de secretar de stat în Ministerul Energiei, însă Weber a lăsat să se înţeleagă faptul că nici vorbă de aşa ceva. În „cărţi” ar fi doar Mihai Prunariu, inamicul public numărul 1 al lui Işfan, culmea un pesedist care a dat de pământ cu Işfan. În „cărţi” ar fi şi Cristian Toader Pasti, actual consilier la cabinetul lui Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Dă vina pe incidentul de la Roşia de Amaradia

Ion Işfan crede că toate necazurile din ultima vreme, inclusiv că liberalii au cerut ministrului Educaţiei să îl verifice i se trag de la Roşia de Amaradia. Este vorba cazul celor două îngrijitoare care trebuiau să aducă bani de acasă şi despre care s-a spus că ar fi fost trase la răspundere pentru că au vorbit cu presa. „Niciodată nu am redus pe cineva la tăcere. Cele două femei vor primi lefurile la nivelul lunii decembrie. Sunt şi am fost o țintă permanentă a politicienilor, din moment ce ocup o funcție importantă în județ. Principala mea preocupare este să achit la timp salariile celor 6.500 de angajați din învățământul gorjean. Este vorba de personal didactic, nedidactic, auxiliar, inspectori şcolari şi aşa mai departe. Asta este preocuparea mea principală şi nu altele”, a spus Ion Işfan, şeful ISJ Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com