IPJ Gorj recomandă montarea de sisteme de supraveghere video în locuinţe

Poliţiştii gorjeni contină Campania de prevenire a infracţionalităţii, în vederea protejării bunurilor şi a persoanelor. Copleşite de responsabilităţile de la serviciu, cele de soţii, mame şi fiice, multe femei ajung, la un moment dat, să apeleze la persoane din afara familiei pentru ajutor la treburile casnice, îngrijirea unui copil sau a unui bătrân cu probleme de sănătate. Acest lucru presupune, însă, asumarea unor riscuri la adresa siguranţei personale, a membrilor familiei şi a bunurilor din locuinţă, mai ales dacă ajutoarele nu sunt angajate ale unor firme specializate în astfel de activităţi şi nu se iau o serie de măsuri de precauţie.

Astfel, se poate ajunge la situaţii de furt din locuinţă, tâlhărie ori la abuzuri asupra copiilor, fapte săvârşite de ajutoarele „de ocazie” sau de complici ai acestora, cărora le furnizează informaţii privind bunurile de valoare din locuinţă ori perioadele în care proprietarii lipsesc de acasă şi le facilitează accesul în casă „uitând” o uşă descuiată sau o fereastră deschisă.

 

Pentru evitarea unor astfel de situaţii, poliţiştii gorjeni  transmit următoarele recomandări:

înainte de a lăsa casa şi pe cei dragi în grija unei persoane din afara familiei, aflaţi cât mai multe lucruri despre aceasta; este bine să ţineţi cont doar de recomandările rudelor sau ale cunoştinţelor în care aveţi deplină încredere;

pentru a şti în permanenţă ce se întâmplă în locuinţa dumneavoastră, montaţi-vă un sistem de supraveghere video la care să vă puteţi conecta prin intermediul telefonului mobil; nu vă grăbiţi să încredinţaţi unei persoane pe care o cunoaşteţi de puţin timp cheile căminului dumneavoastră, oricât de multe asigurări în legătură cu onestitatea acesteia v-ar fi dat cei care v-au recomandat-o; aşteptaţi până vă veţi convinge personal de calităţile ei morale;

după ce renunţaţi la serviciile unei astfel de persoane, chiar dacă v-au fost restituite cheile, luaţi în calcul schimbarea încuietorilor de la uşă şi poartă;

pentru efectuarea lucrărilor de întreţinere sau reparaţii ale locuinţei, este bine să apelaţi la firme autorizate. Pe timpul prezenţei lucrătorilor în casă ori curte, este bine ca o persoană din familie să fie acasă, pentru a-i supraveghea;

 

Nu păstraţi acasă sume mari de bani sau bunuri de valoare; dacă decideţi să faceţi asta, asiguraţi-vă că le ţineţi într-un loc sigur, prevăzut cu sistem de încuiere şi ţineţi cheile la dumneavoastră, potrivit IPJ Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com