IPJ face anchetă în cazul centralei termice care străpunge poala popii

Polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Gorj s-au sesizat și fac anchetă în cazul modului în care a fost instalată o centrală termică în Biserica Sfântul Nicolae, din Târgu Jiu. Coșul centralei termice străpunge poala popii care este pictat pe unul dintre ziduri. În fapt este vorba de unul dintre ctitorii Bisericii. Pictura a fost astfel distrusă. Anchetatorii fac anchetă și pentru executarea de lucrări fără autorizație de construire.

„Având în vedere aspectele apărute în spaţiul public, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în perioada 2002 – 2003, persoane necunoscute, au executat lucrări de amplasare în interiorul Bisericii Sf. Nicolae şi Sf. Andrei, din municipiul Târgu Jiu,   a unei centrale termice, al cărui coş pentru evacuare a fost montat prin străpungerea zidului lăcaşului de cult, printr-o frescă ce reprezintă unul dintre ctitorii Bisericii, fără a avea autorizaţie de construire.

În cauză s-a întocmit dosar penal, poliţiştii continuând cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi executarea de lucrări fără autorizaţie de construire.”, potrivit IPJ Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com