Învățământ digitalizat în toate școlile din Motru

Motru va fi prima localitate gorjeană în care elevii din  toate școlile și liceele vor beneficia de sisten de învățământ digitalizat! Toate sălile de clasă vor fi dotate cu table electronice interactive, care vor asigura elevilor acces total la predarea on-line a lecțiilor. Astfel, Motru devine primul oraș din Gorj în care predarea va fi digitalizată în totalitate, iar copiii se vor putea conecta din orice locație pentru participarea la cursuri.

„Am propus achiziționarea unui număr de 91 de table interactive, care să acopere integral nevoile celor două școli gimnaziale și două licee din Motru. Pentru analiza și aprobarea achiziționării tablelor electronice, am convocat astazi, începând cu ora 16,00,  o ședință de îndată a Consiliului Local. Am inițiat proiectul de hotărâre privind achiziția, montarea și punerea în funcțiune de table interactive pentru toate instituțiile de învățământ din municipiul Motru, ținând cont de contextul epidemiologic, respectiv pandemia de Sars Cov- 2, precum și faptul că în perioada martie – iunie 2020 elevii de pe raza  municipiului Motru au participat la cursurile școlare online, utilizând diferite platforme educaționale, iar în anul școlar următor există premizele desfășurării în același mod a cursurilor.

De asemenea, trebuie să ținem permanent cont de necesitatea creșterii calității actului educațional, mai ales în situații de pandemie, când elevii nu se pot prezenta la școală. Tablele interactive vor ușura munca profesorilor, pot crea săli de clasă moderne ce vor captiva elevii, software-ul educațional este inclus și sunt dotate cu tehnologie multitouch, adică mai mulți utilizatori se pot conecta simultan la suprafața interactivă a tablei, indiferent că sunt în sala de clasă sau acasă. Se vor putea dezvolta soluții personalizate, atât pentru amfiteatre, cât și pentru sălile de clasă, laboratoarele sau spațiile recreative, adaptate în funcție de necesitățile individuale ale fiecărei unități de învățământ sau în funcție de procesul de predare-învățare.  Sper ca educația copiilor noștri să fie prioritară în fața oricărui interes politic contrar și acest proiect să fie aprobat astăzi de către Consiliul Local al Municipiului Motru, astfel încât elevii să găsească în sălile de clasă tablele interactive la începutul acestui an școlar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com