Inspectorii sociali vor dispărea de la CEO, când vor dispărea consilierii personali ai lui Sorin Boza

Liderii de sindicat din Complexul Energetic Oltenia care ocupă funcţii de inspectori sociali sunt de părere că posturile lor trebuie desfiiţate doar dacă vor dispărea şi consilierii personali ai managerului general Sorin Boza. Directorul Complexului Energetic Oltenia are mai mulţi consilieri personali, iar în companie sunt opt posturi de inspectori sociali. Liderii sindicatelor mai mici au susţinut în permanenţă desfiinţarea posturilor respective, iar managerii ar fi promis că vor elimina posturile din organigramă, începând de luna viitoare. Constantin Mitrescu, lider de sindicat în CEO şi inspector social, spune că la posturi se va putea renunţa doar prin act adiţional la contractul colectiv de muncă.

Opt posturi

„Posturile de inspectori sociali sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă. Contractul este valabil doi ani, nu au cum să dispară. Eu nu ştiu ca din luna august să fie desfiinţate posturule de inspectori sociale. Este prevăzută în contract funcţia de inspector social. A existat tot timpul postul acesta. Trebuie să încalce contractul colectiv de muncă, dacă va desfiinţa postul respectiv. Dacă se vor desfiina noi suntem de acord, vom semna un act adiţional. Salariile sunt la fel ca pe meseriile de dinainte. Eu am acelaşi salariu ca în perioada în care eram încadrat pe meseria de bază. Dacă se desfiinţează posturile de inspector social să fie desfiinţate şi cele de director”, a declarat Constantin Mitrescu, din cadrul Termocentralei Rovinari.

Bunoaica abia aşteaptă

„Este un lucru bun. Este o grilă foarte mare. Ei au salarii mari. Să meargă în producţie. Acum şi-au dat şi ei seama că sunt probleme, cum se lucrează în cariere, că nu va mai fi grupa de muncă. Mie mi se pare că este un lucru bun. Îi felicit că au luat această decizie. Poate îi vor duce către protecţia muncii. Vom vedea exact cine va merge sau nu la locul de muncă. Vom vedea cine va face pontajele. Nu ca acum când se autopontează sau îi pontează domnul Marciuc.”, a spus Nicu Bunoaica, lider de sindicat la Cariera Lupoaia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com