Îngrijorător. Riscăm să murim în spitale pentru că aproape nimeni nu mai donează sânge
Bolnavii riscă să moară în spital şi nu neapărat din cauza bolilor de care suferă, ci pentru că, dacă au nevoie de sânge, s-ar putea să nu îl mai primească. Numărul donatorilor, cel puţin în Gorj, a scăzut la jumătate. În loc de 30 de donatori, la Centrul de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu vin zilnic sub 15 donatori. Situaţia este dramatică pentru că nici măcar cei care nu au din ce trăi nu se mai înghesuie să doneze pentru a beneficia de tichetele de masă sau de celelalte bonusuri acordate de stat.
Nu au soluţii
„Din păcate nu a crescut numărul de donatori. Nici măcar nu se menţine. De obicei au ajuns să mai vin doar aparţinătorii. Adică persoane care au pe cineva spitalizat şi care are nevoie urgentă de sânge. Ma sunt foarte puţini voluntari. Se mobilizează doar pentru colegi, vecini, rudele foarte apropiate. În spital sunt multe cazuri de persoane a căror viaţă depinde de sânge. Sunt şi copii destui în acestă situaţie. Noi suntem pregătiţi să stăm la serviciu şi de sărbători pentru a-i primi pe donatori. Avem o medie de 15 donatori, iar anul trecut era o medie de 25 de donatori şi era cumva suficient. Necesarul de sânge a crescut şi am avea nevoie de 30 de donatori pe zi. Avem deficit pe grupele negative şi am avut cazuri în care le-au fost administrate bolnavilor 8 unităţi pe zi din sângele unde se înregistrează deficit. Avem acum 7 bolnavi cu B negativ. Şi noi avem 2, 3 donatori cu acestă grupă pe lună. Situaţia este extrem de dificilă”, a spus Nicoleta Căluţoiu, directorul Centrului de Transfuzie Sanguină din Târgu Jiu.