Încep să apară rețelele de certificate verzi false în Gorj

La data de 09.11.2021, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de o suspectă, asistentă medicală, pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunilor de luare de mită, prevăzute de art. 289 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, fals informatic, prevăzută de art. 325 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 321 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal.

Din materialul probatoriu administrat până în prezent a rezultat că suspecta, în calitate de asistentă medicală în cadrul Cabinetului medical de familie din comuna …, judeţul Gorj, având ca atribuţii de serviciu administrarea la cerere a dozelor de vaccin anti COVID 19, introducerea în sistemul informatizat a datelor persoanelor vaccinate şi eliberarea adeverinţelor de vaccinare (activităţi reglementate de Ordinul nr. 645/501/2021 al Ministrului Sănătăţii), a pretins şi primit cu titlu de mită atât direct, cât şi prin intermediari, diferite sume de bani, între 500 şi 1500 de lei de persoană, de la mai multe persoane, pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, a nu administra dozele de vaccin, introducând în sistemul informatizat date informatice necorespunzătoare adevărului, privind vaccinarea mai multor persoane, în scopul de a produce consecinţe juridice, eliberând în fals mai multe adeverinţe de vaccinare, consemnând în mod necorespunzător adevărului că persoanele respective ar fi fost vaccinate, după cum urmează:

În data de 20.09.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru şapte persoane şi a emis în fals şapte adeverinţe de vaccinare, fără ca operaţiunea de vaccinare să fie realizată efectiv.

În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită de la două persoane, în incinta cabinetului medical, sume de bani, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a introduce datele de identitate ale persoanelor respective în evidenţa informatizată şi a emite în fals adeverinţe de vaccinare, fară a administra dozele de vaccin anti COVID 19.

În data de 21.09.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru două persoane şi a emis în fals două adeverinţe de vaccinare, fără ca operaţiunea de vaccinare să fíe realizată efectiv.

În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită, în incinta cabinetului

medical, sumele de câte 1000 lei, de la două persoane, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu, respectiv pentru a introduce datele de identitate ale persoanelor respective în evidenţa informatizată şi a emite în fals adeverinţe de vaccinare, fară a administra dozele de vaccin anti COVID 19.

În data de 30.09.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru o persoană şi a emis în fals o adeverinţă de vaccinare, fară ca persoana respectivă să fíe prezentă în incinta cabinetului medical, fiind prezentată doar o copie aactului de identitate aparţinând acesteia.

În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită, de la o altă persoană, intermediar, în incinta cabinetului medical, suma de 1500 lei, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu conform celor menţionate mai sus.

În data de 12.10.2021 a introdus în evidenţa informatizată datele pentru şase persoane şi a emis în fals şase adeverinţe de vaccinare, fără a administra dozele de vaccin anti COVID 19, simulând administrarea acestora, prin eliminarea serului în vată.

În aceeaşi zi a pretins şi primit cu titlu de mită, de la o altă persoană, intermediar, în incinta cabinetului medical, suma de 2000 lei, pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu conform celor menţionate mai sus.

În cursul zilei de 10.11.2021 s-au desfăşurat percheziţii la domiciliul suspectei şi la cabinetul medical în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea.

Activităţile de urmărire penală au fost desfăşurate în cauză de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de cercetare ale poliţiei din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Bucureşti, Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Gorj, Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj, Poliţiei Oraşului Turceni şi Direcţiei de Operaţiuni Speciale – Serviciul Operaţiuni Speciale Gorj.

Totodată, procurorul a dispus reţinerea preventivă a suspectei pentru 24 de ore, începând cu data de 11.11.2021, orele 00:30.

Ancheta continuă, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urinând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun.

Facem însă precizarea că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, dar aceste acţiuni ale procurorului nu sunt în măsură să înfrângă prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază în continuare persoanele suspecte sau inculpate, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive în cauză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com