Încă o licitație de 5 milioane lei pentru modernizarea de la grupul 5 de la Rovinari

După o pauză de câteva luni, lucrările la grupul energetic numărul 5 de la Termocentrala Rovinari din Complexul Energetic Oltenia, continuă. Modernizarea blocului energetic ar fi trebuit să fie deja finalizată. Din cauza lipsei de finanțare, data încheierii lucrărilor a fost modificată. Astfel, modernizarea va continua și anul viitor, când se speră că blocul energetic numărul 5 reabilitat va fi complet modernizat și dat în folosință.

„Reabilitarea si modernizarea blocului nr. 5 de 330 MW, pe lignit al SE Rovinari – INSTALATII MODERNIZATE PENTRU FUNCTIONAREA CONDENSATOARELOR (sau echivalent). Valoare estimate 5.009.245 RON.”, potrivit Complexului Energetic Oltenia. Licitația este programată pe 26 octombrie.

Termocentrala de la Rovinari este principalul motor al activității Complexului Energetic Oltenia. Aici se produce energia electrică la un preț competitiv, dat fiind faptul că este eliminat costul cu transportul cărbunelui de la cariere la depozitul termocentralei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com