Încă două puncte de lucru pentru Complexul Energetic Oltenia

În şedinţa Adunării Generale a Acţionarilor Complexului Energetic Oltenia, din data de 8 februarie, va fi analizată propunerea Dierctoratului companiei de înfiinţare a două noi puncte de lucru. Este vorba de sedii secundare sau punctele de lucru din Roşia de Amaradia, satul Seciuri, respectiv din comuna Dragoteşti, satul Dragoteşti. În acest sens reprezentanţii Complexului Energetic Oltenia vor trebui să modifice actul constitutiv al societăţii.

43 de punct de lucru

Astfel, preşedintele Directoratului CEO, Sorinel Boza, va fi mandatat de acţionari să opereze modificările necesare la Oficiul pentru Registrul Comerţului. Prin urmare Complexul Energetic Oltenia va avea un total de cinci sucursale şi un număr de 43 de punct de lucru. Agenţii economici sunt obligaţi să înfinţeze punct de lucru unde au cel puţin 5 salariaţi. La Roşia de Amaradia sunt în prezent 29 de angajaţi, iar la Dragoteşti 22 de angajaţi.

One thought on “Încă două puncte de lucru pentru Complexul Energetic Oltenia

  • 13 ianuarie 2018 la 19:51
    Legătură permanentă

    Vrăjeală de doi bani , întrebați oamenii din satele alăturate ,(vecine) cu termocentrala rovinari în special in spatele termocentralei să va spună ce zgomot și praf este nu ce minciuni zic ei ,să vină și ei să stea o săptămână aici să vedem dacă pot rezista și dacă le place numai zic ,să iei o varză,o ceapă,o roșie un fruct ceva să manânci din grădina propie că nu mai poți să-l mănânci de praf,si multe alte chestii ,să pui o rufă afară la uscat ie jale deci să nu mai aud vreun cuvânt de termocentrale precum că ar fi ok că nu ie si să vă convingeti singuri veniti si constatați .

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com