Încă 3 luni de contract pentru Ydail la CEO

Ydail și asociații mai au nevoie de 3 luni de zile să finalizeze lucrările la drumul Miculești – Ploștina. Acționarii Complexului Energetic Oltenia vor primi în ședința din 16 decembrie o Notă de informare privind încheierea unui act adițional pentru prelungirea contractului de executie din 22.12.2017 cu Asociația Ydail Construct, Maninter Car SRL și Antepriza Instalații Montaj SRL pentru refacerea drumului de la Miculești la Ploștina. Se solicită prelungirea cu 3 luni a contractului actual de execuție. Din 26 august nu se mai lucrează. Este vorba de un drum afectat de lucrări miniere, lung de 7 kilometri.

Modificări de lucrări

Potrivit documentului, se renunță la lucrări de 1,1 milioane de lei(drumuri laterale, șanțuri, podețe) și e nevoie de lucrari suplimentare de 730.000 de lei (podețe, zid de sprijin, gabioane, etc). Noul act adițional va fi valabil până la sfârșitul lunii martie 2020. Contractul este de 13,4 milioane de lei, pe o durată de 12 luni. Până în momentul de față s-au realizat lucrări de 7,4 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com