În trei localități din Gorj nu se deschid restaurantele: Bâlteni, Godinești și Samarinești

Având în vedere prevederile legale în vigoare și analizele efectuate de către Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Gorj și Direcția de Sănătate Publică Gorj privind incidența cumulată a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 la nivel județean și pentru fiecare localitate din județ în perioada 18 – 31.08.2020, astăzi, 01 septembrie 2020, în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Gorj, membrii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au aprobat, în unanimitate, începând cu data de 01.09.2020, reluarea activității cu publicul, pe teritoriul județului Gorj, exceptând localitățile Bâlteni, Godinești și Samarinești, a următorilor operatori economici, după cum urmează:

– Operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor;
– Cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte;
– Operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, cu excepția celor care își desfășoară activitatea în interiorul centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici;
– Restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare.

ATENȚIE: Conform H.G. 762/2020 pentru modificarea și completarea anexei nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, art. 4, alin.11: „Nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci.”

Instituțiile și operatorii economici au obligația să respecte măsurile stabilite prin H.G. 762/2020 pentru modificarea și completarea anexei nr.3 la Hotărârea Guvernului nr.668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.
În acest moment, din analizele efectuate, rezultă faptul că localitățile Bâlteni, Godinești și Samarinești au o rată de infectare mai mare de 1,5 infectări la 1000 de locuitori, fapt ce nu a permis, conform prevederilor legale în vigoare, reluarea activității operatorilor economici din categoriile menționate la nivelul celor trei localități.
Rata de incidență a cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 din județul Gorj se actualizează săptămânal, în fiecare zi de luni, de către Direcția de Sănătate Publică Gorj și se transmite către Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Gorj, urmând a fi propuse, analizate și adoptate măsuri specifice, în funcție de evoluția epidemiologică, atât la nivelul județului Gorj, cât și la nivelul fiecărei localități.
Hotărârea adoptată astăzi în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență este publicată în Monitorul Oficial Local al Județului Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com