În 8 luni România a importat energie cât în 3 ani!

Țara noastră a importat energie electrică pe primele 8 luni ale acestui an cât în trei ani, conform INS.

Potrivit focus-energetic.ro, „în prezent, cu importuri de 2,75 TWh în primele 8 luni, deja ne-am apropiat de cantitatea importată pe întreg anul trecut (3 TWh) și, până la sfârșitul anului, deși economia consumă mai puțină energie, se va depăși “cota“ de 3,6 – 3,7 TWh, realizată în anii 2015, 2016 și 2017.

Astfel, este clar că România nu-și mai asigură singură necesarul de energie electrică! Se vede clar că lipsa investițiilor în generarea de electricitate ne-a adus într-un nedorit rol de importatori neți! Cu o capacitate instalată “pe hârtie“ de 24.000 MW, România nu este capabilă să asigure un consum mediu de circa 7.500 MWh/h. Și aceasta pentru că minim 8.000 MW sunt instalați doar în documentele din fișetele unora! Alți circa 5.000 MW sunt instalați în centrale ce nu pot avea producție continuă (eoliene și fotovoltaice), iar restul de 11.000 MW sunt, foarte mulți, instalați în capacități vechi, cu durata de viață expirată, nemodernizați, neretehnologizați, cu randamente scăzute și, în consecință, cu prețuri mult mai mari decât cele de import!

În plus, capacitățile de aproape 5.000 MW instalate pe cărbuni (3.200 MW la Complexul Energetic Oltenia și 1.200 la CE Hunedoara), nu reușesc, de la începutul anului, să treacă de o producție de circa 2.000 MWh! Pe lângă faptul că energia este scump de produs, se mai adaugă și prețul certificatelor de carbon, care, în unele perioade, a ajuns la aproape 30 euro/certificat! Pe de altă parte, chiar dacă, în România, prețul pe piața spot a ajuns, în unele intervale orare, la 750 lei/MWh, iar pe piața de echilibrare la 875 lei/MWh (ceea ce ar fi acoperit toate costurile producătorilor pe cărbine și le-ar fi asigurat  un profit extrem de mare), CE Oltenia nu a putut produce și vinde dintr-un motiv ce frizează absurdul: n-a avut cărbune! Și aceasta nu pentru că nu au muncit minerii, ci pentru că, din varii motive, Guvernul nu le-a asigurat “front de lucru“! Adică nu a adoptat actele normative pentru exproprierile în interes public (terenurile pe care se află lignit). În aceste condiții, nu mai este de mirare că România pierde bani grei pentru că nu numai că nu exportă, dar și importă energie, la prețuri foarte mari!”(focus-energetic.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com