Greva foamei nu mai prinde la administraţia CEO

Greva foamei în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia(CEO) nu mai are nicun efect. Atât de des s-a intrat în greva foamei pentru câteva ore sau câteva zile, încât gestul respectiv s-a devalorizat total şi chiar nu mai este luat în considerare de administraţia Complexului Energetic Oltenia sau de public. Unii lideri de sindicat au abuzat în ultimii ani de această formă de protest şi au fost foarte puţini care au avut probleme medicale serioase. Acest lucru a ridicat anumite semne de întrebare cu privire la seriozitatea protestelor.

Greva foamei pentru rezolvarea unor probleme punctuale

Greva foamei a început să fie folosită ca instrument de presiune de către unii angajaţi sau de către unii lideri de sindicat pentru rezolvarea unor probleme punctuale, de obicei legate de acordarea de bani în plus la salariu. Ultima grevă a foamei a avut loc luni, în faţa sediului Complexului Energetic Oltenia. Protestul a fost iniţiat de Mihai Nanu, de profesie sudor, la Cariera Minieră Rovinari. Acesta este nemulţumit de modul în care au fost repartizate clasele de salarizare.

Deja nu mai produce panică la Complexul Energetic Oltenia greva foamei, iar la un moment dat poate chiar va fi nevoie de proteste extreme la CEO pentru salvarea locurilor de muncă şi poate că nu va mai fi pentru nimeni credibil cu un astfel de protest.

3 comentarii la „Greva foamei nu mai prinde la administraţia CEO

  • 15 mai 2018 la 6:05
    Legătură permanentă

    Alții stau cu clasa 20,21,22 vechime mare și nu mai fac gălăgie si tu te-ai pus moț aci crezi că sunt cuinii cu covrigi in coada.Sa îți fie rușine

    Răspunde
  • 15 mai 2018 la 8:48
    Legătură permanentă

    Dacă i sa oferit 31 și nu a semnat,sa fie sănătos.sunt atâția sudori cu clasa mai mică și nu fac greva foamei.hai să ieșim toți în fața la CEO și să cerem clasa maximă.puneti-l sa sudeze 4 pachete de electrozi pe schimb și să vedeți că nu mai cere clasa maximă,sudează 10 fire pe zi și vrea 35.

    Răspunde
  • 15 mai 2018 la 9:40
    Legătură permanentă

    Bravo domnule,te felicit , chiar daca unii te blameaza, sa nu uitam ca tesa sta pe salarii babane in detrimentul celor cara muncesc cu adevarat ! Ati vazut cumva un salariat tesa sa protesteze , si nu neaparat sa faca hreva foamei ?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com