Gorjul exportă cel mai mult în Italia şi importă cel mai mult din Germania

Exportul: în luna decembrie 2017, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, exporturile FOB realizate de operatorii economici din judeţul Gorj au însumat 3038 mii euro. Comparativ cu luna decembrie 2016, exporturile au scăzut cu 14,9% la valori exprimate în euro. Faţă de luna noiembrie 2017, exporturile din luna decembrie 2017 au scăzut cu 20,5% la valori exprimate în euro.

Principalii parteneri comerciali ai judeţului Gorj, în luna decembrie 2017, la export au fost: Italia(27,3%), Germania(18,0%), Spania(12,8%), Marea Britanie(9,4%), Statele Unite ale Americii(7,5%),  Franţa(7,0%),    Olanda(4,8%), Republica Moldova(3,4%), Belgia(2,2%), Bulgaria(1,6%), Finlanda(1,6%), Serbia(0,8%).

Importul

Importul: în luna decembrie 2017, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, importurile CIF realizate de operatorii economici din judeţul Gorj au însumat 4564 mii euro. Comparativ cu luna decembrie 2016, importurile au crescut cu 23,2% la valori exprimate în euro. Faţă de luna noiembrie 2017, importurile din luna decembrie 2017 au scăzut cu 3,8% la valori exprimate în euro.

Principalii parteneri comerciali ai judeţului Gorj, în luna decembrie 2017, la import au fost:  Germania(17,9%), Italia(15,8%), Ungaria(11,4%),  Croaţia(9,8%),  Polonia(6,5%), Olanda(6,0%), Serbia(5,3%), Marea Britanie(4,4%), China(3,7%), Bulgaria(3,5%), Suedia(2,5%), Turcia(2,4%).

Soldul comercial

Soldul comercial(FOB-CIF) în luna decembrie 2017 a fost negativ, în valoare de 1526 mii euro. În luna decembrie 2017, ponderi însemnate în structura exporturilor şi importurilor conform  clasificării din (Nomenclatorul Combinat-NC) s-au înregistrat la: materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (48,9% la export şi 6,6% la import), maşini, aparate şi echipamente electrice; aparate de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile            (16,7% la export şi 32,3% la import), metale comune şi articole din acestea(3,6% la export şi 10,1% la import),  produse vegetale(14,9% la export şi 5,6% la import), materii textile şi articole din acestea(3,7% la export şi 7,8% la import).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com