Gorjenii nu au depus proiecte pentru că ştiau că statul e ţepar

Nu au crezut că vor primi banii şi din acest motiv fermierii gorjeni nu au depus proiecte pentru a beneficia de subvenţia de 3.000 de euro la tomate. Statul a acordat o subvenţie consistentă anul acesta pentru producătorii de legume în solarii. Astfel, subvenţia pentru 2 tone de tomate este de 3.000 de euro. Nu au fost mulţi candidaţi pentru programul derulat de Ministerul Agriculturii prin Direcţia Agricolă Gorj. Este vorba de doar 41. Dintre aceştia doar 5 au beneficiat recent de subvenţia acordată în prima etapă.

Au crezut că statul le va da ţeapă

Dan Tănăsescu, şeful Direcţiei Agricole Gorj, a spus că gorjenii care se ocupă de agricultură i-au spus că nu au crezut că statul va plăti subvenţia de 3.000 de euro şi au crezut că vor lua ţeapă. „Au venit foarte mulţi cultivatori care au spus că au terenul necesar pentru amenajarea culturilor, o mie de metri pătraţi, dar nu au întreprins nimic pentru îndeplinirea condiţiilor pentru că nu au crezut că statul va achita subvenţia necesară. Când au văzut că unii chiar au primit suma de 3.000 de euro, chiar au fost convinşi şi vor ca anul viitor să se înscrie în programul privind ajutorul financiar care se acordă celor care cultivă şi valorifică 2 tone de tomate. Vedem care va fi situaţia anului viitor”, a precizat Tănăsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com