Gorjenii au ajuns să achite cele mai mari biruri din istorie de pe urma Aparegio

Gorjenii au ajuns să plătească printre cele mai mari facturi la apă din țară. Prețul a ajuns la 8,51 de lei metrul cub cu TVA. Este cel mai mare preț plătit la apă din perioada modernă. În același timp este vorba de servicii de proastă calitate și probleme de fiecare dată când este secetă. Gorjenii vor avea ce să le povestească nepoților, când plateau apa chioară la un preț mai mare decât litrul de benzină.

Aparegio Gorj S.A. a anunțat modificarea prețului apei potabile, respectiv a tarifului de canalizare-epurare după cum urmează:

-Preț apă potabilă: 4,01 lei/mc fără TVA, se aplică TVA de 9% ( 4,37 lei cu TVA)

– Tarif canalizare-epurare: 3,80 lei/mc fără TVA, se aplică TVA de 9% (4,14 lei cu TVA)

– Total apă canal – 7,81 lei fără TVA / 8,51 lei cu TVA

Noile prețuri se aplică pe toată aria de operare APAREGIO GORJ S.A. începând cu data de 1 ianuarie 2022.

Conform Aparegio, prețurile și tarifele au fost aprobate de către  A.N.R.S.C.  prin decizia nr. 180/16.11.2021 și  practicarea tarifului unic face parte din Strategia tarifară a operatorului, cerință esențială și condiție obligatorie  din Contractul de finanțare nr. 443/23.12.2020, încheiat între Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare și S.C. APAREGIO GORJ S.A., pentru ’’Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul GORJ’’;

„Strategia tarifară prevede ajustarea tarifelor pe termen lung, atât în termeni reali, cât și pe baza inflației, în conformitate cu proiectul major aprobat de către Comisia Europeană și are în vedere, în principal, să acopere:

-Costul justificat economic al furnizării serviciilor;

-Mentenanța investițiilor de interes regional realizate în cadrul POIM;

-Respectarea autonomiei financiare a companiei;

-Funcționarea eficientă și în siguranță a serviciilor, protecția mediului și sănătatea populației;

-Constituirea și alimentarea fondului IID conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 198/2005, cu modificările și completările ulterioare;”, potrivit Aparegio Gorj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com