Gorjence agresate fizic în familie

Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați ieri de către o tânără de 23 de ani, din municipiul Târgu Jiu, cu privire la faptul că a fost agresată fizic de către soțul său. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că la data de 6 septembrie a.c., un bărbat de 30 de ani, din municipiul Târgu Jiu, pe fondul unor discuții în contradictoriu, ar fi exercitat acte de violență asupra soției sale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de violență în familie. Totodată, polițiștii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, față de bărbat. La data de 7 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au fost sesizați prin apelul 112, de către o femeie de 47 de ani, din comuna Baia de Fier, cu privire la faptul că a avut un conflict cu concubinul său. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 50 de ani, din comuna Baia de Fier, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violență asupra concubinei sale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de violență în familie. Totodată, polițiștii au luat măsura emiterii unui ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, față de bărbat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com