Fondul Proprietatea nu poate pune în pericol contractele CEO cu băncile pentru că băncile ştiu cel mai bine situaţia economică a unei companii
Unul dintre reprezentanţii Ministerului Energiei, Dian Popescu, preşedinte al ALDE Gorj, a declarat joi că relaţia Fondului Proprietatea cu administraţia Complexului Energtic Oltenia este una defectuoasă şi că declaraţiile venite din partea acţionarului CEO privind falimentul ar avea rolul de a deteriora relaţia companiei cu sectorul bancar. A fost explicată pe larg agresivitatea Fondului Proprietatea faţă de anumite companii energetice, totul fiind pus pe nevoia de a încasa dividende şi de a urmări cu orice preţ profitul. Companiile de utilităţi şi marile companii energetice au şi o componentă strategică şi nu pot fi tratate ca orice agent economic de pe piaţă. Greşeala statului a fost când a introdus Fondul Proprietatea în acţionariatul unor companii publice de interes naţional şi regional.
Şefii Fondului Proprietatea pot apără şi alte interese din regiune
Şefii Fondului Proprietatea au afirmat recent că societatea energetică din Oltenia ar avea mari probleme economice, lucru neadevărat raportat la cifrele de anul trecut. Problema este că relaţia dintre Complexul Energetic Oltenia şi sectorul bancar nu poate fi deteriorată sau afectată de astfel de declaraţii interesate. Băncile au cele mai bine puse la punct compartimenete de analiză şi baze de date despre situaţia economică, în detaliu, a clienţilor. Şi, până la urmă, este şi interesul băncilor să îşi păstreze în portofoliu un client important precum Complexul Energetic Oltenia, care are anual o cifră de afaceri de peste un miliard de euro.