Fondul Proprietatea ar putea fi întrebat despre Planul de restructurare a CEO

Reprezentanții Fondului Proprietatea, acționar al Complexului Energetic Oltenia cu 21% din acțiuni, ar putea fi chestionați de Comisia Europeană pe tema Planului de restructurare a CEO. Fondul Proprietatea nu a văzut nicidată cu ochi buni situația de la CEO și a cerut restructurări pentru a îmbunătăți activitatea companiei.

Comisia Europeană a solicitat, pe 5 februarie a.c. lămuriri suplimentare în legătură cu unele chestiuni care țin de alinierea la legislația UE în privința acordării ajutoarelor de stat. În acest moment, CE Oltenia lucrează la clarificarea acestor aspecte, urmând să transmită răspunsul în perioada următoare. Așa cum CE Oltenia a anunțat public încă de anul trecut, Planul de restructurare prevede închiderea etapizată  a cinci grupuri energetice și externalizarea Sucursalei Craiova II cu cele două grupuri aferente. Închiderea etapizată va avea loc în paralel cu investițiile în grupurile pe gaze naturale și vor fi construite parcuri fotovoltaice. Planul de restructurare și decarbonare prevede investiții în unități noi de producție cu o capacitate instalată cumulată de până la 2.000 MW. Astfel, se are în vedere: construcția a 8 parcuri fotovoltaice la Turceni, Rovinari și Ișalnița cu o capacitate instalată totală de cca 700 MW; reabilitarea/retehnologizarea și modernizarea microhidrocentralei de la Turceni cu o capacitate instalată de 10 MW; dezvoltarea de capacități noi pe gaze naturale cu o capacitate instalată totală de până la 1.300 MW, la Turceni și Ișalnița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com