FNME, împotriva inițiativei Greenpeace mainesedecideazi.ro

Federaţia Naţională Mine Energie, organizaţie reprezentativă la nivelul sectoarelor de activitate   ” energie , petrol şi gaze şi minerit energetic” şi             „ industrie extractiva”, membru fondator al CNS „Cartel ALFA”, este împotriva semnării petiţiei mainesedecideazi.ro, iniţiată de  Greenpeace Romania deoarece, prin planul climatic al UE intitulat „20-20-20” s-au avut în vedere trei mari obiective: -20% emisii CO2 faţă de nivelurile din 1990, +20% pondere energii regenerabile din consumul UE si +20% eficientă energetică la nivelul Uniunii.
Acesta a fost stabilit de comun acord, de către statele membre, încă din 2007 şi punerea lui în mişcare a început în 2009. Interesant, în România, Greenpeace este prezentă din anul 2007 şi a activat în lupta contra energiei pe cărbune si a celei nucleare şi face eforturi mari în promovarea energiei regenerabile. Revenind la opinia potrivit căreia fără un acord global, eforturile continentale ar fi nesustenabile, trebuie să precizăm că, în prezent, Uniunea Europeană răspunde de mai puţin de 10% din emisiile la nivel global .
România are în prezent emisii de CO2 la jumătate faţă de 1990. Consecinţa politicilor legate de reducerea  GES mai accelerată decât în celelalte state a dus la falimentarea industriei din România.  De ce Greenpeace , cu sediul principal în Amsterdam, Olanda, nu este atât de radicală acolo sau în Germania ci este aici, în România? Pentru a înţelege aceasta întrebare vă prezentăm datele de ieri ale indicatorului de poluare Carbon Intensity (gCO2eq/kWh) de pe www.electricitymap.org:
1. România în 13.05. 2020/ 9:00 AM – 209 g
2. Olanda în 13.05. 2020 /9:00 AM –  411 g
3. Germania în 13.05. 2020 /2:00 AM – 368g
4. Polonia în 13.05. 2020 /9:00 AM – 656 g
5. Cehia în 13.05. 2020 /9:00 AM – 364 g
6. Serbia în 13.05. 2020/ 9:00 AM – 463 g
7. Grecia în 13.05. 2020 /3:00 AM – 394 g.
Referitor la eforturi mari în domeniul energiei regenerabile pe care Greenpeace România le face încă din 2007 trebuie amintit că nivelul obiectivului naţional privind ponderea energiei produse din surse regenerabile în consumul final brut de energie al anului 2020 va depăşi 24%,  asumată de România în detrimentul populaţiei şi a firmelor care plătesc anual peste 700 milioane de EURO pe certificatele verzi datorită schemelor generoase date prin  LEGEA nr. 220 din 27 octombrie 2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie.
Care mai reglementează o aberaţie adică pentru perioada 2008-2025, valoarea de tranzacţionare a certificatelor verzi pe pieţele menţionate la art. 10 alin. (1) se încadrează între o valoare minimă de tranzacţionare de 27 euro/certificat şi o valoare maximă de tranzacţionare de 55 euro/certificate  (datorită numărului mare de certificate acestea s-au tranzacţionat aproape de valoarea minimă, o valoare foarte mare dată prin lege).
Observăm că atunci când producem foarte multă energie regenerabilă, aceasta se exportă, deci exportăm subvenţia plătită de noi.
Nu suntem de acord să fim asociaţi cu o organizaţie care, prin lobby-ul făcut la nivel naţional şi european, a dus la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă în sectoarele de activitate unde avem sindicate.
PREŞEDINTE
Dumitru Pîrvulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com