Filip se plânge că liberalii îi blochează proiectele

Edilul din Rovinari, Robert Filip, este nemulţumit de modul în care colaborează în Consiliul Local cu aleşii liberali. Filip susţine că neparticiparea consilierilor PNL la ultima şedinţă poate avea efecte nedorite în privinţa dezvoltării unor proiecte.

„Având in atenție proiectele Primăriei Orașului Rovinari privind accesarea fondurilor europene nerambursabile pentru:

– stimularea investițiilor directe autohtone și străine in scopul creării de noi locuri de muncă și implicit a revigorării economiei locale; – asigurarea condițiilor normale de viață tuturor concetătenilor prin furnizarea serviciilor de utilităti publice;- realizarea de investitii in vederea reabilitarii clădirilor publice din localitatea noastră. Tinând seamă de faptul că acestea nu pot fi materializate intrucât consilierii locali P.N.L. nu au participat la sedinta organizată in vederea aprobării acestora, subliniem că, din cauza acestei modalităti de abordare și tratare a problemelor comunității noastre, exista riscul pierderii unor finanțări foarte importante, respectiv: a) 4 milioane de euro pentru inființarea unui parc industrial in care ulterior se vor investi alte zeci de milioane de euro; b) 1 milion euro pentru reabilitarea canalizarii, precum si a altor lucrari in domeniul alimentarii cu apa in Vîrț; c)  1,2 milioane euro pentru reabilitarea cladirilor publice din localitatea noastră. In acest context, prezentul comunicat reprezintă în esentă un apel de conștientizare a consilierilor locali, care fiind in slujba  cetateanului, nu au doar drepturi, ci si obligatii, a caror nerespectare – pe langa sancțiunea electorală, atrage inclusiv angajarea raspunderii  civile/penale, după caz. Primar, Robert Dorin Filip”, potrivit unui comunicat de presă al primarului din Rovinari.

Liberalii spun de ce au plecat de la şedinţă

„Primarul Jr. Robert Filip, a dat dovadă că nu există lege, iar imaturitatea şi-a spus cuvântul. Primarul tuturor rovinărenilor, NU a vrut să valideze următorul consilier local, cu toate documentele legale la dosar, consilierii majoritari, au ales să părăsească sala de şedință. Asta înseamnă să fii … moştenitor!”, potrivit lui Laurenţiu Chivu, liderul liberalilor din CL Rovinari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com