Exproprierile la varianta ocolitoare, din nou blocate

Asociaţia Pro Infrastructura atrage atenţia că procesul de realizare a exproprierilor pentru mai multe drumuri aflate în modernizare va fi luat de la zero. Toate documentaţiile vor fi refăcute pentru că la minister a fost numit un nou ministru. Este vizată inclusiv varianta ocolitoare de la Târgu Jiu.

„Toate procedurile de expropriere lansate de Ministerul Transporturilor au fost întoarse la pasul 0 de pe circuitul de avizare interministerial, un circuit care de cele mai multe ori ajunge să aibă 24 de pași birocratici. Motivul: s-a schimbat numele ministrului! Deși exproprierea rămâne aceeași, singura modificare fiind numele ministrului pe una dintre paginile documentației, funcționarii din ministere consideră că singura modalitate de a rezolva situația e să repornească tot procesul de la început. Estimăm că fiecare proiect de infrastructură afectat va fi intârziat cel puțin două luni și jumătate. Printre proiectele afectate se numără A1 (lotul 4 din Lugoj-Deva), A10 Sebeș-Turda, A3 (loturile dintre Câmpia Turzii și Târgu Mureș), Centura Târgu Jiu. Constructorii vor cere cel mai probabil despăgubiri pentru aceste săptămâni pierdute, așa că până la urmă vom plăti cu toții pentru întârzieri! În Guvernul României secolului 21, toate aceste proceduri se desfășoară pe hârtie, cu niște funcționari care poartă mape dintr-un minister într-altul. Cerem guvernului să organizeze echipe cu membri din fiecare minister implicat în procesul de pregătire a exproprierilor pentru proiecte de importanță strategică care să stea la aceeași masă și să se ocupe doar de aceste documentații de expropriere! Aceste echipe ar putea reduce procesul de la 3 luni la două săptămâni”, potrivit unui comunicat de presă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com