Expoziție România – Israel

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj organizează vernisajul expoziției de pictură România-Israel „Zbor peste Mediterană” la sala “Florin Isuf” a instituției, joi 3 februarie 2022 începând cu ora 12.00.

Expun: Liliana Galor, Roni Rumen, Hana Barak Engel, Nihad Dabet din Israel și Gelu Costea, Florin Hutium din România. Liliana Galor a realizat și grafica la unul dintre Albumele “Tudor Arghezi – 11 poezii”, ediție bilingă română-engleză.

Curatorul expoziției, Teodor Dădălău a organizat în timp mai multe expoziții la care au participat artiști din Israel, artiști care au fost prezenți la mai multe ediții ale Festivalului Internaţional de Arte Vizuale GorjFest.

Festivalul organizat de CJCPCT Gorj a înregistrat un real succes de la an la an și asta datorită lucrărilor realizate de artiştii internaţionali şi români care şi-au demonstrat creativitatea în timpul taberei. Lucrările realizate în fiecare an prin intermediul celor trei secţiuni ale festivalului de pictură, film documentar şi fotografie artistică au fost apreciate la nivel internațional.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a participat prin Teodor Dădălău chiar la Ambasada României din Tel Aviv și Galeria de artă Yavne din Israel cu o expoziție de fotografie etnografică.

Expoziția la care sunteți așteptați joi 3 februarie 2022 va rămâne deschisă publicului timp de o săptămână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com