Eminenţa cenuşie a PSD a descins în Gorj, considerând că judecătorii gorjeni sunt mai „blânzi”

Fostul ministru Darius Vâlcov, eminenţa cenuşie a PSD a descins ieri la Tribunalul Gorj, unde este judecat într-un proces de corupţie. Boss-ul din PSD a fost cel care a dorit să fie judecat la Târgu Jiu, considerând va avea o sentinţă mai confortabilă, dacă va muta procesul de la Olt la Târgu Jiu. Vâlcov este judecat pentru instigare la dare și luare de mită, în dosar fiind inculpate încă trei persoane. Trimişi în judecată sunt şi Elena Calotă, soţia şefului Direcţiei Economice a Primăriei Slatina, fostul consilier local Mircea Dogaru, ambii pentru dare de mită în formă continuată, şi Eduard Cincu, consilier cadastru la OCPI Olt, pentru luare de mită în formă continuată.

Faptele de care este acuzat

„Întrucât nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea un funcţionar de la OCPI Olt care să verifice, în prealabil, documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL – având ca activitate cadastru – astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. În acest scop, inculpatul a exercitat activităţi de determinare mediată, în urma cărora alte două persoane, angajate ale societăţii controlate de acesta, i-au dat funcţionarului din cadrul OCPI suma de 1000 lei lunar, în perioada ianuarie 2012-martie 2015, bani necuveniţi, care nu erau evidenţiaţi în actele contabile, întrucât funcţionarul OCPI nu era angajat al societăţii comerciale, iar în cadrul atribuţiunilor sale de serviciu aviza şi documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL Slatina”, conform procurorilor care i-au trimis în judecată pe inculpaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com