Edilul din Motru se laudă cu bursele acordate elevilor

Primăria Municipiului Motru a virat școlilor, aproape 2 miliarde și jumătate lei vechi, pentru acordarea burselor pentru elevi. Din anul școlar 2013-2014 , elevii care urmează cursurile școlilor de pe raza municipiului Motru nu au mai beneficiat de burse de merit, de studiu sau de ajutor social.  Anul acesta, în urma inițiativei primarului municipiului Motru, Gigel Jianu, elevii  vor beneficia de stimulente financiare, sprijinirea educației  și a elevilor cu rezultate bune la învățătură constituind o prioritate a actualei administrații.  Conform Hotărârii de Consiliu Local nr. 94/24.11.2016, inițiată de primarul Gigel Jianu, aproape 1300 de elevi care urmează cursurile școlilor de pe raza municipiului Motru vor beneficia de burse astfel: un elev va primi bursă de performanță, 853 de burse de merit, 375 vor primi burse de studiu și alți 68 de elevi vor beneficia de burse de ajutor social. Aceste stimulente financiare se vor acorda conform hotărârii de consiliu și a prevederilor legale, urmând a fi ridicate de la casieriile unităților de învățământ.

Sunt bani

Primăria Municipiului Motru a virat deja sumele necesare pentru acordarea acestor burse, în cuantum de 238.000 de lei, iar repartizarea burselor cade în sarcina directorilor de unități școlare, care sunt ordonatori secundari de credite, ei fiind și cei care au întocmit situațiile cu elevii care pot beneficia de aceste stimulente, în baza rezultatelor obținute la învățătură. Totodată, în această perioadă, primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, a inițiat dialogul instituțional  cu responsabilii instituțiilor de învățământ, în vederea configurării rețelei școlare pentru anul 2018-2019.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com