Economia la fondul de salarii din CEO, 700 de lei de angajat

Sindicatele şi administraţia din cadrul Complexului Energetic Oltenia s-au întâlnit în cadrul unei noi şedinţe a Comisiei mixte. Liderii administraţiei Complexului şi şefii din zona sindicală au discutat în principal pe marginea unui subiect de interes pentru mineri şi energeticieni, mai ales acum, înainte de sărbători. Este vorba de economia la fondul de salarii. Potrivit conducerii Complexului Energetic Oltenia au fost prezentate datele financiare legate de situaţia fondului de salarii la 11 luni. Cu toate că nu este încheiată luna noiembrie este posibilă o aproximare, astfel încât să se poată avansa o cifră de către reprezentanţii administraţiei colosului energetic.

 

Bani în plus

 

În mod cert există economii la fondul de salarii, aşa cum rezultă din situaţia pe primele 11 luni ale acestui an. Este vorba de 700 de lei de angajat. Minerilor şi energeticienilor le vor intra bani în plus în buzunar în luna decembrie, alături de tichetele-cadou în valoare de 1.100 de lei. Acestea reprezintă prima de Crăciun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com