Drumul Expres Craiova – Târgu-Jiu are Certificat de Urbanism

Consiliul Județean Gorj a eliberat Certificatul de Urbanism pentru Drumul Expres Craiova – Târgu Jiu. Șoseaua va avea peste 100 de kilometri. Se lucrează la Studiul de Fezabilitate și la Proiectul Tehnic.

„Drumul expres Craiova – Târgu-Jiu cu un pas mai aproape de realizare: Certificatul de Urbanism a fost aprobat! Proiectul meu de suflet, drumul expres Craiova-Târgu-Jiu este cu un pas mai aproape de realizare.

Marți, 29 martie, 2022, a fost aprobat Certificatul de Urbanism pentru drumul expres Craiova Târgu-Jiu, de către Consiliul Județean Gorj.

Țânțăreni,  Turburea, Aninoasa, Săulești, Vladimir, Bărbătești,  Jupânești,  Tg. Cărbunești, Scoarța,  Dănești, Tg. Jiu sunt localitățile care au aprobat PUG-ul pentru ca acest important proiect să devină realitate. O veste bună pentru gorjeni și încă o dovadă pentru sceptici că acest proiect merge mai departe.”, conform deputatului de Gorj, Mihai Weber.

Bugetul pentru Studiul de Fezabilitate și Proiectare este de 27 de milioane de lei fonduri europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com